cunoscut pe un site de socializare, au vorbit de câteva ori şi au descoperit că au multe lucruri în comun. Aşa a început povestea dintre cei doi. “Alexia” spune că Silviu a făcut primul pas şi, de atunci, au rămas împreună. “Îmi place că e atent cu mine, mă sună de multe ori pe zi ca să vadă ce fac. Suntem la începutul relaţiei, însă ne iubim foarte mult. Amândoi ne dorim o relaţie serioasă”, ne-a dezvăluit blonda. Despre “Shakira de România”, aşa cum îi spun prietenii, s-au scris multe. Că e iubita lui Cristi Bud (CFR Cluj) sau că e “combinată” cu jucătorul Barcelonei Sergi Gomez, însă focoasa româncă neagă orice legătură cu cei doi: “Pe Cristi nici nu-l cunosc, nu l-am văzut niciodată şi nu vreau să mi se mai asocieze numele cu al lui. Nu înţeleg nici de ce s-a scris că am fost cu Sergi Gomez, pentru că am mulţiamici la Barcelona. De exemplu, Adria Escribano, tot de la Barcelona B, mi-e mai bun prieten decât Sergi. De ce nu s-a scris şi despre el?”, se întreabă Alexia.