Această decizie include și
meciurile echipei Under 19, care nu se va prezenta la partida cu Rennes, din returul
optimilor Youth League. Astfel, formaţia din Milano va pierde meciul cu 0-3.
Partida era programată miercuri, 11 martie, la Florența.

„Decizia clubului – care a pus mereu pe primul plan protecția și sănătatea publică – dorește să recurgă la protecția sănătății jucătorilor săi (dintre care mulți sunt minori), membri și angajați. Înțelegem importanța mare a acestui eveniment și suntem conștienți că neprezentarea va duce automat la pierderea cu 0-3, dar decizia de a nu juca a fost luată din motivele menționate deja și în concordanță cu recomandările autorităților competente. Începând de astăzi, echipele Primavera, la fel ca și celelalte grupări de juniori, își suspendă toate formele de activitate”, se arată în comunicatul clubului Internazionale Milano.

În iunie 2019, Cristi Chivu a
fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Inter U17. Fostul mare fotbalist român a debutat cu o victorie la
scor, 8-2, împotriva Bresciei.

În Italia, toate
evenimentele sportive se vor desfăşura fără spectatori, cel puţin până la data
de 3 aprilie.

Până acum, în Peninsulă au fost contaminate cu coronavirus 7.300 de persoane. 366 de oameni au murit.

 
 

Urmărește-ne pe Google News