Criză, criză, dar nici chiar așa. Nu toți fac de toate pentru bani. Două cluburi din America de Sud au refuzat sumele puse pe masă de către cei din Azerbaidjan, pentru sponsorizare, în condițiile în care două cluburi europene, Atletico Madrid (Spania) și Lens (Franța), i-au luat cu ambele mâini și fără mari remușcări.
Cluburile respective sunt Peñarol, cea mai titrată formație din Uruguay, și San Lorenzo (Argentina), deținătoarea Cupei Libertadores și reprezentanta continentului la viitorul Mondial al Cluburilor. San Lorenzo este echipa de suflet a Papei Francisc.
Azerbaidjan, țară din Caucaz cu multiple resurse (petrol și gaze naturale), nu este o țară care să se remarce prin democrație. Dimpotrivă. Ocupă poziția 160 din 180, în privința libertății presei, are mulți prizonieri politici, un președinte, Ilham Aliev, care i-a succedat în funcție tatălui său și care a primit premiul ”Cea mai coruptă personalitate în 2012”.