Cu două luni înainte de Jocurile Olimpice de la Londra, echipa de gimnastică feminină a României a dovedit că este într-o formă de zile mari. Fetele noastre, pregătite de celebrul cuplu de antrenori Bellu şi Bitang, au cucerit ieri, la Campionatele Europene de la Bruxelles (Belgia), medalia de aur pe echipe, într-un concurs în care Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, Raluca Haidu, Larisa Iordache şi Diana Bulimar s-au jucat practic cu adversarele lor din Rusia. Cu un lider de echipă de excepţie, în persoana Cătălinei Ponor, triplă medaliată cu aur la Olimpiada de la Atena în 2004, româncele au început concursul în forţă, la sărituri, trecând apoi cu bine de paralele.
Triumf continental după 4 ani
Ultimele două aparate, bârna şi solul, unde sportivele din România au excelat întotdeauna, au fost, şi de această dată, la discreţia noastră. La finalul celei de-a patra rotaţii, România a totalizat 176.288 de puncte, ocupând prima poziţie a clasamentului. Această victorie vine după patru ani de aşteptare. Ultimul titlu continental pe echipe a fost câştigat de gimnastele noastre în 2008 (Franţa). Azi sunt programate finalele pe aparate (ora 15.00, TVR 2).