„CSM București își merită locul în Final4. Iar obiectivul nostru în acest an a fost calificarea în Final4. De acum înainte, la acest nivel, vorbim despre formă, despre sănătatea jucătoarelor, despre noroc și multe alte lucruri. Toate echipele calificate sunt mai puternice decât anul trecut și cu siguranță vor fi mai atente la noi pentru că suntem deținătoarea trofeului. Dar cu experiența pe care o avem sperăm să obținem rezultatul pe care și-l dorește orice român. Sperăm să fim învingători. Aceste magnifice jucătoare ale CSM București nu au decât un scop, câștigarea trofeului Ligii Campionilor. Sper ca presiunea sălii și toate celelalte lucruri pe care le vom întâlni acolo să le transformăm într-un lucru benefic și să performăm încă o dată”, a spus el.

Circa 1.500 de fani români vr fi prezenți la Budapesta

Petrache a explicat că bonusurile pentru câștigarea trofeului vor fi mai mici decât în sezonul trecut. „De fiecare dată au fost bonusuri la echipă. Anul acesta vor fi bonusuri mai mici decât anul trecut pentru că deja suntem campionii Europei. Însă orice înseamnă rezultat va fi urmat de un bonus financiar pentru aceste fete. Sezonul următor această echipă va arăta mult mai bine. S-ar putea să fim Real Madrid al Europei în handbal, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a adăugat el.

Comisia Europeană avertizează din nou România cu privire la gaura bugetară: „Situația fiscală s-a deteriorat brusc”. Economist: nu mai este de ajuns majorarea TVA
Recomandări
Comisia Europeană avertizează din nou România cu privire la gaura bugetară: „Situația fiscală s-a deteriorat brusc”. Economist: nu mai este de ajuns majorarea TVA

Directorul general a menționat că CSM București va fi susținută din tribune în Final4 de aproximativ 1.500 de suporteri români. El a menționat că se fac eforturi ca aceștia să stea în sală într-un sector anume indiferent de locurile pe care le au pe bilete.

„Sprijinul suporterilor noștri a fost important în această poveste frumoasă care este calificarea echipei de handbal în Final4. După Gyor suntem pe locul doi ca audiență în Liga Campionilor și dacă aveam și sala polivalentă în București de care vorbește toată lumea am fi avut și mai mulți spectatori. Noi de fiecare dată am jucat cu casa închisă. O să avem undeva în jur de 1.500 de fani alături de noi la Budapesta. Am primit în jur de 600 de bilete care s-au vândut prin Eventim, dar știm că în total vor fi cam 1.500 acolo. Avem un sector al nostru pentru fani. Sper să nu mai fie probleme precum la meciul precedent de la Budapesta, cu Ferencvaros. Sper să avem niște spectatori mai indulgenți de data asta. Noi discutăm ca indiferent unde și-au luat fanii noștri bilete să îi comasăm în două sectoare. Așa sperăm, pentru că sunt destui fani din Transilvania care și-au luat bilete la acest eveniment. Sper să fie o atmosferă plăcută pentru a nu scădea din emoția pe care o poate da acest Final4”, a precizat Alin Petrache.

Natalia Intotero, implicată într-un accident auto pe Valea Oltului. Ministrul Familiei a fost dus la spital. Care e starea de sănătate
Recomandări
Natalia Intotero, implicată într-un accident auto pe Valea Oltului. Ministrul Familiei a fost dus la spital. Care e starea de sănătate

Turneul Final4 al Ligii Campionilor va avea loc pe 6 și 7 mai, în Papp Laszlo Arena din Budapesta, CSM București urmând să joace pe 6 mai, în semifinale, cu Vardar Skopje.

La ediția de anul trecut, CSM București a dispus în semifinale de Vardar cu 27-21, iar Gyori Audi ETO KC s-a impus la limită în duelul cu Buducnost, 21-20. În finala mică, Vardar a trecut de Buducnost cu 30-28, iar CSM București a câștigat trofeul, după ce a învins-o pe Gyori Audi ETO KC cu 29-26, după prelungiri și aruncările de departajare.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care o femeie a fost călcată de propria mașină, „condusă” de băiețelul ei
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care o femeie a fost călcată de propria mașină, „condusă” de băiețelul ei
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Libertateapentrufemei.ro
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Alimentul care întărește imunitatea și pe care fiecare român îl are în cămară. Mihaela Bilic: „Are de două ori mai multă vitamina C”
FANATIK.RO
Alimentul care întărește imunitatea și pe care fiecare român îl are în cămară. Mihaela Bilic: „Are de două ori mai multă vitamina C”
„I-au furat cariera Simonei Halep. Jucătorii sunt tratați diferit”. Kyrgios contraatacă în „cazul Sinner”
GSP.RO
„I-au furat cariera Simonei Halep. Jucătorii sunt tratați diferit”. Kyrgios contraatacă în „cazul Sinner”
Orașul din România care a început să fie din ce în ce mai vizitat. Turiștii sunt încântați de prețuri și condiții: “Avem toate condițiile”
FANATIK.RO
Orașul din România care a început să fie din ce în ce mai vizitat. Turiștii sunt încântați de prețuri și condiții: “Avem toate condițiile”
Kate Middleton, fotografiată în drum spre biserică. Cum arată Prințesa după lupta cu cancerul / FOTO
Unica.ro
Kate Middleton, fotografiată în drum spre biserică. Cum arată Prințesa după lupta cu cancerul / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Diamantul neșlefuit al litoralului românesc. De ce aleg să se cazeze aici tot mai mulți turiști: "Este un avantaj foarte mare"
Observatornews.ro
Diamantul neșlefuit al litoralului românesc. De ce aleg să se cazeze aici tot mai mulți turiști: "Este un avantaj foarte mare"
Horoscop 28 august 2024. Berbecii sunt dornici să își schimbe preocupările și odată cu ele și dispoziția generală, mai ales bucuriile vieții
HOROSCOP
Horoscop 28 august 2024. Berbecii sunt dornici să își schimbe preocupările și odată cu ele și dispoziția generală, mai ales bucuriile vieții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI