Antrenorul echipei României consideră că e nevoie de un obiectiv îndrâzneț, mai ales că țara noastră este, alături de Ungaria, una dintre gazdele Campionatului European de anul acesta. ”Trebuie să fim optimiști și să încercăm să ne depășim condiția. De aceea, la Eurobasket Women 2015 obiectivul trebuie să fie unul îndrăzneț. Nu științifico-fantastic și să visăm la medalii, dar măcar unul realizabil. Noi ne-am propus să trecem de prima fază a grupelor. Pentru asta, însă, trebuie să fim extrem de motivați și să fim foarte atenți, pentru că la acest nivel orice detaliu contează, iar pentru o clipă de neatenție ajungi să treci rapid de la extaz la agonie. Și invers…”, a declarat Nini, care a apreciat că ”baschetul feminin românesc are potențial la această oră. Din nefericire, însă, suntem încă deficitari la pregătirea care să producă și să șlefuiască mai multe sportive cu un bagaj de cunoștințe tehnice de nivel internațional, care să fie apte să joace un baschet modern, în viteză. În prezent, sunt doar câteva fete care joacă în străinătate la nivel înalt sau la echipe românești participante în cupele europene. Una este să evoluezi împotriva unor adversare de calibru european, care-ți asigură un plus mare de experiență în joc, și alta este să evoluezi la un nivel în care ai doar câteva meciuri echilibrate pe sezon”, a mai spus Florin Nini.

Antrenorul principal consideră că Franța, vicecampioana olimpică în 2012, este o favorită certă în Grupa A, din care face parte România” ‘Noi trebuie să ne pregătim foarte bine, atât tehnico-tactic, cât și mental, pentru a găsi soluțiile optime să contracarăm toate adversarele din Grupa A, indiferent că este vorba de Franța, Cehia, Muntenegru sau Ucraina. Trebuie sa fim și realiști, însă, că va fi foarte dificil să ne îndeplinim obiectivul îndrăzneț”.

Până pe 12 iunie, când vor debuta la EuroBasket, echipa României va disputa, la București, două duble întâlniri de pregătire, cu Senegal, campioana Africii (19 și 20 mai) și Italia, sfertfinalistă la ultima ediție a CE din 2013 (21 și 23 mai). Apoi, se va pleca în Belarus, acolo unde naționala va participa la un valoros turneu internațional, alături de Rusia, Ucraina și Belarus. Pe data de 1 iunie, echipa va ajunge la Timișoara, unde va disputa toate meciurile din Grupa A.

Meciurile României la EuroBasket 2015:
12 iunie: România – Muntenegru
13 iunie: România – Ucraina
14 iunie: România – Franța
15 iunie: România – Cehia

Lotul României pentru Eurobasket 2015: Annemarie Părău (ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe), Gabriela Cursaru (Phoenix Galați), Anca Stoenescu (CSM Târgoviște), Romina Filip (Phoenix Galați), Andreea Olah-Orosz (CSM Târgoviște), Sonia Ursu (Olimpia CSU Brașov), Gabriela Mărginean (Abdullah Gul University Kayseri / Turcia), Cristina Bigică (Marquette University / SUA), Claudia Pop (Gernika Bizkaia / Spania), Gabriela Irimia (Olimpia CSU Brașov), Anca Șipoș (CSBT Alexandria), Adina Stoiedin (BCM Danzio Timișoara), Cristiana Cutaș (ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe), Florina Pașcalău (ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe), Eliszabeth Pavel (CSU Alba Iulia), Alina Crăciun (BC UVG ICIM Arad).
Antrenori: Florin Nini (principal), Alexandru Radu (secund) și Monika Boriga (secund)

Eurobasket Women 2015 va avea loc în perioada 11-28 iunie, în șapte orașe din România (Timișoara și Oradea) și Ungaria (Sopron, Szombathely, Debrecen, Gyor, Budapesta).

Urmărește-ne pe Google News