Echipa Libertatea a plecat spre Euro 2016, joi dimineața. Suntem murați de ploaie și cu inima strânsă de temeri. Franța este răvășită de terorism, de indundații și de greve. Drumul prin țară, ca de obicei, o adevarată aventură. Pe Valea Oltului sunt porțiuni pe care se lucrează, iar camioanele și TIR-urile sunt insuportabile. Of-of-of!
Pauzele din benzinării sunt revigorante. O cafea, două-trei rotiri de trunchi și din nou la drum. Ultimul popas în tara l-am facut la Arad, unde ne-am intâlnit cu arbitrul Ovidiu Hațegan, care ne-a dezvăluit că pleacă la Euro cu gânduri mari, să oficieze finala mare. I-am urat baftă ”cavalerului” arădean și ne-am continuat drumul spre vama nouă de la Nădlac.

Surpriză neplăcută, am stat o oră la o coadă infernală. Nu ne putem plânge dacă e să ne comparăm cu tiriștii, care și-au ieșit din fire și au început să claxoneze nervoși când au văzut echipa Libertatea TV. Doreau să-și spună păsul!
Purtatorul de cuvând de la Politia de Frontieră Arad, Daniel Iancu, are cuvântul: ”Vor fi condiții de călătorie normale. Le recomandăm fanilor să consulte din timp aplicația online a Poliției de Frontieră și să folosească toate punctele de graniță cu Ungaria pentru a evita aglomerația la vamă. Chiar dacă fac un ocol de 20 de kilometri, scutesc cozile”. Să fie de luat în seamă de cei care vor pleca după noi.
Măcar am avut noroc de vreme bună. Aș! Doar o impresie. Ungaria ne-a așteptat cu soare, care a dispărut, însă, repede în nori, iar mare parte din drumul până la granița cu Austria, unde ne-am cazat, l-am străbătut prin rafale de ploaie. La fel cum am plecat de la Bucuresti.
Vineri continuăm drumul spre Franța! Țara sfâșiată de alertele teroriste, de greve, de criza de combuistiil, intrată sub apă. Doamne-ajută!
Ținem legătura cu Vincent, gazda noastră din Fosses, câțiva kilometri față de locul unde e cazată naționala, La Chapelle-en-Serval (30 de minute nord de Paris).
Mesaj de la omul nostru: ”Nu știu dacă ai auzit despre grevele din Franța. Toți se folosesc Euro 2016 pentru a bloca țara. Veniți cu avionul, cu trenul, cu mașina? Doream să te avertizez că există greve de joi seara, dar vor fi și săptămâna viitoare, la Paris, la aeroportul Charles de Gaule. Zborurile vor avea întârzieri”. Am scăpat de beleaua asta, suntem cu mașina!

Filtre la granița dintre Ungaria și Austria

Nu e așa simplu. Trebuie să ne reconfigurăm traseul de la Hegyeshalom, Ungaria, spre Paris. Tot Vincent: ”De la un moment dat, drumurile spre Capitală sunt închise din cauza inundațiilor. După ce treceți de Reims , să nu o luați pe N4-A4 spre Paris. Drumul e blocat, iar starea vremii se înrăutățește și în acest weekend. După ce treceți de Reims, mergeți prin Soissons, apoi urmați N2 spre Dammartin-en-Goelle și nu veți da peste drumuri inundate”.
Filtre de politie la granita dintre Ungaria si Austria. Dubiță cu un arab oprită pentru control. Atenție fani! By the way, vigneta trebuie cumpărată de la prima benzinărie. Să nu fie o corespondență de război!
Multe porțiuni de drum în Austria au restricție de 80 km/h, fiindcă se oprerează lucrări de mentenanță, Deci și la ei…
De asemenea, radarele fixe sunt multe.
 
”La noi nu sunt probleme cu inundațiile”, e mesajul celor de la Primăria din La Chapelle-en-Serval, unde va sta naționala începând de duminică. La Nemours, însă, la 100 de kilometri, lucrurile arată înfricășător.

PARIS, FRANCE – JUNE 01 : Rescue workers pull residents through a flooded street in Nemours, southeast of Paris, on June 1, 2016. Torrential rain has continued to lash northern and centra France. Mustafa Sevgi / Anadolu Agency

PARIS, FRANCE – JUNE 01 : Residents wade through a flooded street in Nemours, southeast of Paris, on June 1, 2016. Torrential rain has continued to lash northern and centra France. Mustafa Sevgi / Anadolu Agency

PARIS, FRANCE – JUNE 01 : Rescue workers pull residents through a flooded street in Nemours, southeast of Paris, on June 1, 2016. Torrential rain has continued to lash northern and centra France. Mustafa Sevgi / Anadolu Agency

PARIS, FRANCE – JUNE 01 : Rescue workers pull residents through a flooded street in Nemours, southeast of Paris, on June 1, 2016. Torrential rain has continued to lash northern and centra France. Mustafa Sevgi / Anadolu Agency

PARIS, FRANCE – JUNE 01 : Rescue workers pull residents through a flooded street in Nemours, southeast of Paris, on June 1, 2016. Torrential rain has continued to lash northern and centra France. Mustafa Sevgi / Anadolu Agency

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News