Roeselare – Royal Exel Mouscron 3-5 a fost meciul etapei în campionatul de fotbal din Belgia. Salvată în ultima etapă de la retrogradare, Mouscron, trupa lui Mircea Rednic, conducea cu 2-0 la pauză, în meciul de sâmbătă seară. Între minutele 50 și 59, gazdele au punctat de trei ori, preluând conducerea.
Trezeguet (67), vârful egiptean adus de oaspeți de la Anderlecht, a egalat la 3, apoi lituanianul Deivydas Matulevicius (68) a adus fericirea pentru ”Puriu”, marcând pentru 4-3. Matulevicius a intrat la pauză în locul lui Farouk Miya, în timp ce Cristian Manea, celălalt român de la Mouscron, a luat loc pe banca de rezerve.
Atacantul Matulevicius (28 de ani), jucător care în Liga 1 s-a consacrat la Pandurii Tg. Jiu, a fost adus de Rednic (55 de ani) de la FC Botoșani.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
Cât vor plăti românii cu credite în funcţie de IRCC, din luna aprilie. Condiţiile ca rata să scadă
HOROSCOP
Horoscop 2 ianuarie 2025. Berbecii au șansa de a primi sfaturi de valoare și sugestii care provin din experiența unor apropiați, rude sau prieteni