“20 de ani! Ce repede au trecut!”, oftează nostalgic Pompi. Regretele s-au accentuat parcă şi mai mult cu trecerea timpului: “În America puteam fi foarte uşor campioni mondiali! Doar ghinionul din sfertul de finală cu Suedia a spulberat visul de care am fost atât de aproape. Băieţii credeau cu tărie că pot câştiga Cupa Mondială!”.

“Ne-am adaptat repede”

Pompiliu Popescu dezvăluie secretul care a stat la baza celei mai mari performanţe din istoria naţionalei: “Eram conştienţi că doar în condiţii vitrege putem obţine o mare performanţă, iar abilitatea la adaptare la tot ceea ce însemna America a avut un rol foarte de important.

După ce am aflat că meciurile din grupă le vom juca la Pasadena şi la Detroit am început să analizăm totul. Am avut de rezolvat două probleme importante: 1. temperaturile, fusul orar, şi smog-ul, ceaţa groasă din acele regiuni. Cel de-al doilea aspect a fost trecerea la altitudine, pregătirea de ozonificare. Fără o medicaţie adecvată jucătorii nu ar fi putut sta în picioare. Tocmai de aceea am plecat în America cu două săptămâni înainte de meciul cu Columbia”.

“Cu Hagi am avut o relaţie specială”

Puţină lumea ştie că în America Hagi a fost chinuit de dureri din cauza unui chist la genunchiul stâng. “Gică a jucat toate meciurile cu un bandaj la genunchi, iar după fiecare partidă avea nevoie de gheaţă. Un jucător nu se poate recupera însă urmând tratamentul normal sau mai rapid dacă nu este convins de acest lucru. Din punct ăsta de vedere, Gică m-a ajutat enorm! Nu am avut nicio problemă cu el. Cu Hagi am avut şi am o relaţie mai specială. Stăteam mult de vorbă împreună, confesiuni, mărturii”, a povestit Pompi.

Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu
Recomandări
Percheziții în Brașov, inclusiv la Bogdan Peșchir, cel care ar fi finanțat campania pe TikTok a lui Călin Georgescu

“Înainte de plecarea în America, s-a făcut o pregătire dură în Italia, la munte, pentru oxigenare. Jucătorii se plângeau de oboseală, dar le-a prins bine. La World Cup, în timp ce alţii se plângeau de cârcei, noi n-am avut nicio problemă musculară”.

Ritualul din cameră

“De fapt, toţi jucătorii mă iubeau. Au avut încredere totală în mine, lucram zi şi noapte pentru ei. I-am respectat şi i-am preţuit ca adevărate valori umane. Uşa camerei mele era mereu deschisă, iar băieţii se strângeau la mine, la poveşti. Mă considerau prietenul lor, îmi dezvăluiau multe secrete. Niciodată însă nu transpirau discuţiile noastre. Nici Iordănescu, nici Ţiţi Dumitriu nu m-au întrebat vreodată de ce se adunau jucătorii la mine în cameră. Ritualul devenise parte asumată din program”, a mai explicat medicul.

Centralist pentru soţiile jucătorilor

Mondialul din SUA a strâns şi mai mult relaţia doctor-jucători. „Generalul Iordănescu a interzis la recepţia hotelului să facă legătura telefonică în camerele jucătorilor. Astfel, băieţii comunicau prin mine cu soţiile sau prietenele lor. Acestea sunau la orice oră pe telefonul din camera mea, iar dimineaţa eu le transmiteam jucătorilor veştile”.

“În cei 24 de ani am ascultat imnul României de peste 300 de ori. Mă simt român şi exacerbez starea mea de a fi român. Mă umplu de mândrie şi de bucurie”.

Pompiliu Popescu palmares

Atentatul cu bombă petrecut în 1920, în Senatul României. A fost pus la cale de un tânăr extremist în vârstă de 24 de ani, absolvent a două clase
Recomandări
Atentatul cu bombă petrecut în 1920, în Senatul României. A fost pus la cale de un tânăr extremist în vârstă de 24 de ani, absolvent a două clase

Interzis la pizza

Pompiliu Popescu a apelat la diverse trucuri pentru a menţine sub control  alimentaţia tricolorilor. Tentaţiile erau irezistibile. Ziarul Los Angeles Times a relatat un episod de culise din tabăra română. Un văr de-al lui Hagi, patronul unei pizzeria din L.A., le-a făcut o ofertă neobişnuită jucătorilor români înaintea meciului cu SUA: pizza fără număr din partea casei. Pompi a zis pas: “Pizza este cel mai mare duşman pentru sportivii de top. Dacă vor câştiga Cupa Mondială pot mâncă pizza cât vor”.

“Comandau ce voiau, că tot vită mâncau”

Chiar dacă Anghel Iordănescu era adeptul unui regim cazon, tricolorii au avut parte în State şi de momente de relaxare. “Când îi duceam pe jucători să mănânce la restaurante, unde ne invitau români, ei nu ştiau că mâncă tot meniul făcut de mine. Eu le ziceam: . Le spuneam că e friptură de porc, dar, de fapt, era de vită”.

45
de zile a stat naţionala României în SUA cu prilejul participării la World Cup 94

Cu nevestele doar după meci

Pompi spune că jucătorii se întâlneau cu familiile doar după meciuri, iar sexul nu era un subiect tabu. „Oricum erau atât de obosiţi după jocuri încât nu le mai ardea lor de aşa ceva. Şi apoi, trebuia să începem repede recuperarea”, a precizat medicul.

Influencerii de pe TikTok ai lui Călin Georgescu au fugit din țară, după decizia CCR de a anula alegerile. „Te pup bă, vezi ce faci!”
Recomandări
Influencerii de pe TikTok ai lui Călin Georgescu au fugit din țară, după decizia CCR de a anula alegerile. „Te pup bă, vezi ce faci!”

Gică Popescu mânca îngheţată pe furiş

Jucătorii profitau de ieşirile la plimbare pentru a-şi satisface poftele. Pompi stătea însă cu ochii pe ei ca nu cumva să se îmbolnăvească. „Într-o zi, Iordănescu a dus echipa pe o insulă, cu nişte şalupe. Băieţii şi-au cumpărat îngheţată şi s-au urcat cu ele în bărci. Mă uitam la Gică Popescu cum muşca cu poftă şi-mi era teamă că i se inflamează gâtul şi face febră. Baciul a văzut că nu-l scap din priviri: .

Cantonament la conacul lui John Wayne

Echipa naţională a pregătit debutul la mondialul american într-o locaţie specială din Santa Barbara. „Am locuit la conacul legendarului actor de filme western, John Wayne. Un loc extraordinar. În vecinătate avea ranch şi Michel Jackson. Acolo am văzut-o la un dineu şi pe Lise Taylor. Noi am ales cartierul general după Columbia, care era considerată favorită la câştigarea Cupei Mondiale”. Pompiliu Popescu se mândreşte şi cu titlul de cetăţean de onoare al oraşului Arcadia (foto), titul conferit membrilor delegaţiei române de primăria oraşului californian.

IMG_2004

Dat afară de la lot, fiindcă n-a vrut să fie membru de partid

Pompiliu Popescu a fost medicul naţionalei şi înainte de 1990. Pentru foarte scurt timp însă: “În 1987 am fost prima dată la echipa naţională, pentru două meciuri.  M-au dat afară fiindcă n-am vrut să mă fac membru de partid.  M-au presat, n-am vrut cu niciun chip”. S-a întors la Progresul Bucureşti.

“Am făcut pact cu Dumnezeu la Cardiff”

Pompi recunoaşte că şi bărbaţii plâng câteodată. “Am plâns şi de fericire şi de necaz. De bucurie am plâns la Cardiff, când ne-am calificat la Campionatul Mondial din America. Acolo a fost un context absolut special! A fost pentru prima şi ultima dată în viaţa mea când i-am cerut ajutor lui Dumnezeu pentru altceva decât îl obişnuiam să îl rog. Pentru un meci, pentru victorie. A fost înţelegerea mea cu el: Doamne, ajută-mă acum şi toate cele ce vor urma după asta, pe linie sportivă, o să le iau ca atare, fără să comentez. Şi aşa am făcut. Dumnezeu mi-a ascultat ruga, ne-am calificat şi eu m-am ţinut de cuvânt”, a dezvăluit medicul naţionalei în Magazin Expres.

 “Ce momente fantastice am trăit la Cardiff cu Generaţia de aur! Băieţii se strângeau cu toţii în camera mea.  Acolo vorbeau, acolo se încurajau, lângă mine.  Ca şi cum eu eram liantul! E o senzaţie colosală să simţi că oamenii vin lângă tine atraşi de energia ta bună”.

“Generaţia Hagi a cunoscut modestia. Acum se separă uleiul de apă”

Pompi nu crede că naţionala României va mai avea vreodată o generaţie de aur. “Generaţia Hagi a cunoscut modestia şi privaţiunile schimbărilor de regim. Nu a făcut şocuri la o convertire brutală a statutului social. A trecut de la sărăcie la conturi de milioane. Sărăcia de dinainte de bogăţie a fost baza unor caractere puternice. Pentru că oamenii ştiau să drămuiască şi să aprecieze. Acum se separă uleiul de apă.  Foarte mulţi fotbalişti se văd împliniţi financiar, cred că au dat lovitura şi euforia asta îi dezrădăcinează.  Nu există să nu plăteşti pentru ce faci în viaţă. Îmi place vorba asta: e prea scump un lucru care nu costă nimic!”.

Prunea fumător, Stelea pufăia trabuc

Fostul portar Florin Prunea a fost unul dintre puţinii fumători înrăiţi dintre componenţi Generaţiei de aur. “Niciodată nu stătea însă cu ţigara în faţa selecţionerului Iordănescu. Exista respect! Bogdan Stelea mai pufăia câte un trabuc la un ceai în preziua meciurilor. Îşi făcuse un tabiet, o superstiţie”, a dezvăluit Pompi, care a adăugat:. “Stelea avea rezultate foarte bune la testele fizice”.

 „Răducioiu a fost cel mai fragil fotbalist din Generaţia de Aur. Nu era la fel de puternic din punct de vedere psihic, precum Hagi, Popescu, Dorinel sau Lupescu”.

L-a salvat pe Ioan Chirilă

Pompiliu Popescu nu se ocupa doar de fotbalişti. Medicul naţionalei a sărit de câte ori a fost nevoie şi în ajutorul jurnaliştilor. „În America l-am ajutat şi pe regretatul Ioan Chirilă, care suferise o criză cardiacă. L-am dus la spital şi şi-a revenit”, şi-a amintit Dochi. Fostul mare cronicar sportiv a mai trăit cinci ani de la acel episod, s-a stins pe 21 noiembrie 1999, la vârsta de 74 de ani.

Distracţie în Disneyland 

Pompi păstrează şi amintiri haioase cu tricolorii din America. “Băieţii ştiau să facă atmosferă frumoasă în cadrul lotului. Într-o vizită făcut la Disneyland, colegii au încercat prin toate mijloacele să-l convingă pe Hagi să se urce în carusel, dar Gică n-a vrut sub nicio formă să rişte. În schimb, Popescu, Petrescu şi Ilie Dumitrescu s-au distrat şicanând personajele de desene animate”.

„Dan Petrescu era o mare figură, un tip foarte cooperant medical. Din perioada Generaţiei de Aur nu-i tăcea gura deloc!“

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Locul din România unde s-a deschis o cafenea într-un munte de sare. Mulți turiști deja au venit să o viziteze
FANATIK.RO
Locul din România unde s-a deschis o cafenea într-un munte de sare. Mulți turiști deja au venit să o viziteze
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu, în faţa secţiei unde ar fi trebuit să voteze. A depus documentele pentru a contesta decizia CCR şi speră ca alegerile să fie reluate în 2024
Observatornews.ro
Călin Georgescu, în faţa secţiei unde ar fi trebuit să voteze. A depus documentele pentru a contesta decizia CCR şi speră ca alegerile să fie reluate în 2024
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI