Un meci de fotbal din campionatul Argentinei este o experiență periculoasă, dar care merită încercată o dată în viață.

Argentinienii se uită cruciș când sunt întrebați cum se poate ajunge la un meci de fotbal, cum se pot procura bilete sau despre orice altceva legat de o partidă urmarita pe viu. Toți aruncă acea privire întrebătoare, dar parca și un pic compătimitoare: ”Ești sigur? Realizezi ceea ce ceri? Știi că o faci pe riscul tău?!”. N-o spun direct, dar privirea lor asta transmite. ”La San Lorenzo? Ăsta e nebun de-a binelea”, par că-și spun când află ținta iubitorului de fotbal european.

Echipa pe care o iubește Papa Francisc are galeria cu cel mai bogat repertoriu de cântece. Pe stadionul din ”Boedo”, lângă ”villa miseria”

Imediat, ești informat că ”Boedo”, cartierul în care e situat stadionul ”Pedro Bidegain Flores”, sau Cilindrul”, cum îi mai spun suporterii, sau ”Nuevo Gasometro”, este foarte periculos, că în spatele tribunei ”oficiale” este o ”villa miseria”, un soi de favelă braziliană. Un cartier în care nici taxiurile nu merg, unde nici un argentinian nu calcă. ”Villa miseria” este zona ocupată de peruvenii, bolivienii, ecuadorienii sau paraguayenii plecați în căutarea unui trai mai bun.

”Casele” cu geamuri sunt o raritate, nici măcar etajele nu sunt bine definite, iar acoperișul e o notiune destul de abstracă. Văzute de jos, prin ”geamurile” inexistente, tavanele sunt incomplete, acoperă maximum o jumătate de cameră! Acele dăramături trepidează însa de viață. La fiecare ochi de geam răsare câte un chip, străzile sunt pline.

Echipa pe care o iubește Papa Francisc are galeria cu cel mai bogat repertoriu de cântece. ”Nu țineți telefonul în mână, nu țineți geanta pe umăr. Hoții sunt peste tot”

Nici în taxi nu ai un sentiment de siguranță prea dezvoltat, și soferul parcă e disperat să calce cât mai tare acelerația ca să iasa de acolo. Odată depașită zona, apare stadionul. Șoferul de pe taxi vrea să-ți întarească în minte cele ce ce-ai mai auzit și de la alții. Nu țineți telefonul în mană, fiindcă hotii vin pe motociclete sau pe scutere și-l subtilizeaza direct. Nu ține nici o geantă pe umăr, fiindcă, la o adică, la fel de ușor dispare în mâna lungă a vreunui hoț motorizat. Preventiv, trebuie ținut strâns bine în mâini orice obiect.
Doi români și un danez, pe ”Nuevo Gasometro”

Cu două ore înainte de joc, nu e nici țipenie de om în jur. Doar forțele de ordine amplasate din belșug în zona arenei indică faptul că urmează să se întâmple ceva acolo, urmează un meci. Mare, mic, important, neimportant? Argentinienii nu par să facă diferențe intre un meci obișnuit de campionat și o finala de Copa Libertadores. Primii care au intrat pe stadion au fost doi români și un danez, probabil singurii străini prezenți la acest San Lorenzo – Atletico Tucuman, contând pentru etapa a 11-a din prima divizie argentiniană. Danezul, un suporter al lui Brondby, a venit în Argentina să facă o ”cură de fotbal” și a bifat deja 13 meciuri. Și mai avea și altele în program.

”Ce naiba e cu ăștia aici?”

Cum realizează că au în față străini, oamenii de ordine care rup biletele se uită cu aceeași privire surprinsă și ușor compătmitoare și parca se întreabă: ”Ce naiba e cu ăștia aici?”. Tot cu două ore înainte de joc apare și autocarul celor de la San Lorenzo, care se pierde în ”burta” arenei. Probabil mânați de pericolul din vecini, cei de la San Lorenzo au decis să-și faca un garaj sub tribuna oficială. Deși numărul forțelor de ordine și dotarea lor insipiră ceva siguranță și încredere, se pare că mai bine este să se previna orice. Așa că nici autocarul nu rămâne la vedere.

Spectacolul de sub peluză

Încet, încet, lumea începe să apară în zonă. Primul sector care se umple e unul de la tribuna a doua, unde stau părinții tuturor copiilor de la toate secțiile clubului San Lorenzo. Puștii de diverse vârste sunt chemați pe stadion pentru o premiere. Dintr-o dată, sute de copii de la secțiile de arte marțiale, fotbal, fotbal feminin, baschet etc au invadat terenul. Ridică premii și li se oferă șansa de a călca pe terenul echipei favorite. Festivitatea se derulează în paralel cu încălzirea jucătorilor.
Între timp, tribunele au început să se populeze. Toate mai puțin peluza unde urma să stea teribila ”hinchada” a gazdelor. În Argentina nu mai sunt permise deplasările suporterilor echipelor oaspete, iar pe cont propriu nu se găsește nici un excentric să vină. Dintr-o dată, de sub peluză pe care urmau s-o ocupe, fanii și-au început recitalul. Stăteau acolo, beau, cântau și se fereau de soaree arzator care bătea la acea oră fix pe acea peluză.

San Lorenzo era, la ora meciului, pe locul 2, cu 21 de puncte. Cu o victorie, o egala la puncte pe lidera Boca Juniors. Stadionul de 47.000 de locuri nu s-a umplut. Au fost circa 25-30.000 de oameni. Când a început meciul, s-a dat startul și pentru concertul fanilor. Timp de 90 de minute, n-au tăcut o clipă. Și nu s-au repetat mai deloc. Doar o melodie sau două au fost cântate de mai multe ori.

Suporterul argentinian are obligatoriu pe el un tricou al favoriților. Fularele sunt mai mult o ”fiță europeană”, fiindcă dacă la Buenos Aires cea mai scazută temperatura din iarna trecută, în iulie, a fost undeva în jurul a 5-7 grade, nu prea folosesc astfel de piese vestimentare. Dar, suporterul argentinian, spre deosebire de cel european, nu tace. Nu tace nici o clipă. Iar dirijorul imensei galerii e o femeie!

Meciul n-a fost cu mult peste cele de nivelul Ligii 1. San Lorenzo, echipa care a egalat-o pe lidera Boca Juniors, a dat două goluri pe contraatac și a ratat o ocazie uluitoare – un atacant aflat singur cu poarta goală a tras în bară.

Melo, minunea de la Tucuman, și fumul gros de grătare

Atletico Tucuman, echipa de la mijlocul clasamentului, locul 16 într-un total de 28 de formații, a atacat mai mult, a avut mai multe ocazii, a avut și un gol anulat pentru un ofsaid inexistent. Cei mai buni de la gazde au fost portarul Navarro și atacantul Blando, care a dat un gol și un asist. Atletico Tucuman are în echipă o minune de jucator, un tânăr, Alejandro Eduardo Melo, de 21 de ani, care peste puțin timp va fi probabil vânat fie de marile puteri din Argentina, fie de cluburi importante din Europa.

La final, ca la un semn, toata lumea a dat navală la porți ca să fuga cât mai repede spre case. În ”villa miseria”, celebrarea victoriei se facea printr-un fum gros de grătare.

Echipa favorită a Papei Francisc

Club Atletico San Lorenzo de Almagro a fost înfiintaț pe 1 aprilie 1908 de un grup de tineri pe care un preot, Lorenzo Massa, i-a incurajat să practice sportul-rege la începutul secolului trecut. Lorenzo Massa a văzut într-o zi cum tinerii care iubeau la nebunie noul joc își riscau viața la propriu în urmărirea balonului rotund. Și a decis să-i cheme să joace în curtea bisericii. Singura lui cerință a fost ca tinerii să vină duminică la slujbă. Ceea ce aceștia au făcut fără să crâcnească, din moment ce aveau un teren unde puteau juca în voie și nu se mai expuneau pericolelor. Tinerii au decis ca, în cinstea parintelui, să numeasca astfel echipa. Preotul n-a fost de acord, dar, până la urmă, a cedat insistențelor. Peste ani, primul papă argentinian s-a declarat dragostea pentru clubul înființat grație ajutorului parintelui Lorenzo. Casa în care a crescut Papa Francisc (născut Jorge Mario Bergoglio) nu e departe de cartierul ”Boedo”.

epa03624672 An undated handout picture provided by Argentinian soccer club San Lorenzo de Almagro on 14 March 2013 shows Argentinian Cardinal Jorge Mario Bergoglio, current Pope Francis, holding a shirt of the San Lorenzo de Almagro soccer team of which he is a fan, in Buenos Aires, Argentina. EPA/CLUB ATLETICO SAN LORENZO DE ALMAGRO / HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES


Citiți și Papa Francisc, microbist! A primit tricoul lui Messi

 

Urmărește-ne pe Google News