Componenţii lotului naţional de canotaj au ajuns la Belgrad, locul de desfăşurare a ediţiei cu numărul 8 a Campionatului European. La această competiţie, România îşi propune să câştige două medalii, precum şi alte calificări în finalele A.

Victorioase la precedentele 7 ediţii ale CE, componentele bărcii de 8+1 figurează şi în acest an printre favorite deşi alături de ele nu se mai află Camelia Lupaşcu, retrasă în iarna trecută. La această ediţie la această probă vor participa Roxana Cogianu, Nicoleta Albu, Mihaela Petrilă, Irina Dorneanu, Cristina Ilie, Adelina Cojocariu, Ioana Crăciun, Andreea Boghian şi cârmaciul Daniela Druncea. Ele vor concura cu o barcă nouă, una pe care, în pregătire, a fost montat un sistem care face măsurători biomecanice.

Andreea Boghian trece la stroc

”Obiectivul nostru la această ediţie a Europenelor este de a cuceri măcar o medalie de aur. Şanse mari avem la 8+1 şi la dublu rame, probe în care am mai câştigat titlul”, ne-a declarat Mircea Roman, antrenorul coordonator al lotului naţional. Atingerea obiectivului nu va fi uşoară în primul rând fiindcă componenţa echipajului s-a schimbat. La stroc, de pildă, a trecut Andreea Boghian. ”Marea nostră problemă este lipsa sportivelor de valoare, cu experienţă”, a concluzionat Mircea Roman.

Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul
Recomandări
Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul

Barca de 8+1

În afară de barca de 8+1, la CE de la Belgrad vor mai participa următorii canotori români: Cristina Grigoraş, Laura Oprea (dublu rame feminin), Ioan Prundeanu, Dumitru Mariuc (dublu rame masculin), Vlad Dragoş Aicoboae, Toader Andrei Gontaru, Marius Vasile Cozmiuc, Adrian Dămii (patru rame masculin), Petru Codău (simplu masculin); Ionela Livia Lehaci, Andreea Asoltanei (dublu rame feminin categorie uşoară).
Vineri se dispută întrecerile din serii şi recalificările, sâmbătă au loc recalificările şi semifinalele, iar duminică sunt programate finalele.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
FANATIK.RO
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI