La feminin, România a învins în finală Turcia cu 3-0. Adina Diaconu a întrecut-o pe Ozge Yilmaz cu 3-0, Andreea Dragoman a dispus de Simay Kulakceken cu 3-1, iar Irina Ciobanu a câştigat cu 3-0 meciul cu Ece Harac. Din lotul României a făcut parte şi Alina Zaharia.

După victorii cu Macedonia de Nord şi Italia (3-0 în ambele cazuri), în grupa preliminară, echipa feminină a României a învins Bulgaria cu 3-0, în sferturile de finală, iar în semifinale tricolorele au trecut cu 3-0 de Grecia, graţie victoriilor reuşite de Andreea Dragoman (3-0 cu Dimitra Tsenkoura), Adina Diaconu (3-0 cu Aliki Kioufi) şi Irina Ciobanu (3-0 cu Malamatenia Papadimitriou).

La masculin, România a întrecut în finală Turcia cu 3-1. Hunor Szocs a debutat cu un eşec, 1-3 cu Sirzat Yilmaz, dar Iulian Chiriţă l-a învins pe Ibrahim Gunduz cu 3-2, Cristian Chiriţă a dispus de Ziver Gunduz cu 3-1, iar Hunor Szocs a adus punctul decisiv, în disputa cu Ibrahim Gunduz, scor 3-1.

În grupă, România a învins Macedonia de Nord şi Albania, iar în semifinale a câştigat cu 3-1 în faţa Bulgariei. Hunor Szocs s-a impus în faţa lui Denislav Kodjabaşev cu 3-2, Iulian Chiriţă a cedat în faţa lui Petio Kraţev cu 2-3, dar Andrei Istrate l-a învins pe Ioan Velicikov cu 3-1 şi Hunor Szocs a câştigat duelul cu Petio Kraţev, scor 3-1.

Echipele României au cucerit medaliile de aur la cea de-a 47-a ediţie a Campionatelor Balcanice de tenis de masă, care se dispută la Sarajevo, Bosnia-Herţegovina.

FOTO: Federația Română de Tenis de Masă – Facebook

Urmărește-ne pe Google News