„Până acum, mă obişnuisem să-mi felicit propria echipă după fiecare meci, dar azi îi felicit pe cei de la Viitorul pentru că au jucat un fotbal frumos. Azi s-a văzut mentalitatea fotbalistului român.

Eram conştient că am venit după o serie foarte bună, iar cea mai mare problemă a noastră era să ne găsim motivaţia şi pentru acest joc. Trebuia să rămânem agresivi, organizaţi. În ciuda eforturilor, nu am reuşit. Îmi asum totul. Nu e suficient să faci două, trei jocuri bune, după care să vii şi să joci în această manieră”, a declarat Iordănescu, la Look TV.

 
 

Urmărește-ne pe Google News