”Este o calificare istorică pentru Târgu Jiu, pentru că este pentru prima oară în istoria de 53 de ani când echipa se califică într-o finală. Îmi felicit băieții pentru determinare, pentru atitudine. Ne-am respectat foarte bine sarcinile pe atacurile dinamoviștilor. Au format un bloc funcțional bine organizat. Am controlat foarte multe momente jocul. Am încercat să creăm densitate.”, a declarat Iordănescu, la Digi Sport.

Acesta a anunțat obiectivul echipei sale în Cupa Ligii și a avertizat că nu este salvată de la retrogradare în campionat. ”Dinamo are foarte multă calitate și își va reveni în campionat. Obiectivul este câștigarea finalei. Am mare încredere în acești băieți că vor câștiga finala.Avem calitate în cadrul echipei. Trebuie să ne rezolvă problemele din campionat, pentru că suntem foarte aproape de linia retrogradării”, a adăugat Iordănescu.

El se gândește deja la partida de campionat cu Steaua, la care speră să marcheze Matulevicius, și a explicat motivul pentru care l-a înclouit pe Roman. ”Ne gândim deja la următorul joc cu Steaua. Încercăm să ne recuperăm cât mai repede. Înfrângerea cu 6-0 cu Steaua din tur nu reflectă realitatea. Vom avea o exprimare bună și vom trata jocul la același nivel cu Steaua. Sper ca Matulevicius să marcheze și cu Steaua. L-am scos pe Roman pentru că avea cartonaș galben și a fost o decizie tactică”, a spus Iordănescu.

Acesta a vorbit despre evoluțiile lui Eric și Pintilii. ”Eric nu este la 100% din potențial. Pintilii s-a integrat imediat, pentru că era pus la punct cu pregătirea fizică”, a încheiat tehnicianul gorjenilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News