Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului Pandurii, Iordănescu consideră că gorjenii sunt victima arbitrajelor și pune tunurile pe ”centralul” Marius Avram și pe adiționalul Adrian Comănescu, la semnalizarea căruia a fost dictat penalty-ul controversat care a decis victoria Stelei.  

”După ce s-a întâmplat aseară, îmi este extrem de greu să îmi găsesc cuvintele, însă am înţeles, poate prea târziu, că suntem prea mici şi nesemnificativi pentru un război atât de mare.

Am totuşi nişte curiozităţi care mă frământă. Cum, după masacrul de la Iaşi, avem parte acum de acelaşi arbitru la un meci care poate decide titlul?

Am fost privaţi la Iaşi, la scorul de 0-0, de un penalty clar, care trebuia să fie urmat de un cartonaş roşu, iar la cinci minute s-a dat un penalty pentru Iaşi, la doi metri în afara careului. Eu ajung atunci în tribună şi după meci i se reține legitimația lui Nicoară şi e suspendat trei etape pe motiv că a protestat în incinta vestiarelor.

Acum este rupt echilibrul extrem de uşor cu un al doilea galben care, deja parcă domnul Avram îl avea în mână, şi doar aştepta să vină momentul să îl poată arăta, într-o fază în care Popa ia mingea cu mâna. Un jucător pe care chiar îl apreciez, dar care parcă a luat mingea cu tava la Constanţa şi i-a mai dat drumul aici.

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

Gabi Enache în schimb, care are un galben, are imunitate totală, face 7-8 faulturi, din care unul la Răduţ, de la spate, în care opreşte un contraatac, şi apoi unul cu intensitate mare în tuşă la Acsinte, şi este iertat în mod repetat. Alex Chipciu cade în careul pandurilor fără să fie contact şi poate să primească al doilea galben pentru simulare, dar e iertat şi el.

Şi surpriză, dacă Steaua nu poate să îşi creeze o singură ocazie în condiţiile în care joacă aproape 55 de minute în superioritate numerică, iese la rampă domnul Comănescu şi dă penalti. Domnul Comănescu care anul trecut a omorât finala Cupei Ligii, în minutul cinci, când dă penalty împotriva noastră, Stelei, în minutul cinci și rupe echilibrul cu o ușurință dezarmantă.

Poate eu sunt subiectiv și spun că nu se poate acorda acel penalty în min. 88, în condițiile în care Hora nu are nicio intenție să joace mingea cu mâna și nu își creează niciun avantaj, îl izbeşte practic mingea în mână, (nimeni de la Steaua nu protestează) dar dacă Iordănescu greșește, atunci la fel greșesc și domnii Porumboiu, Zotta și Lăzarescu, care spun după meci la tv același lucru!

Nu știu cum a putut acest domn Avram, pe care l-am considerat mult timp un arbitru de calitate, să arbitreze acest meci după antecedentele care le are împotriva Pandurilor și nu înteleg dacă dumnealui are ceva personal cu mine, cu familia mea sau cu clubul Pandurii și eu sunt o victimă colaterală.

Partidul Recorder. Partidul Nordis. Marele secret: de fapt, nimeni nu vrea să schimbe nimic
Recomandări
Partidul Recorder. Partidul Nordis. Marele secret: de fapt, nimeni nu vrea să schimbe nimic

La finalul jocului a binevoit să oprească legitimația lui Săpunaru, pe motiv că s-a certat cu un spectator și se repetă scenariul de la Iaşi. Propun să primească și Săpunaru vreo trei etape să vină lângă mine și lângă secundul meu în tribună.

Domnul Avram, ne-a oprit o serie de 11 meciuri fără înfrângere la Iași și o serie de șapte meciuri fără înfrângere acum din nou. Vorbim de Pandurii că a fost avantajată de arbitraje și statisticile spuneau, până la jocul de ieri, că e un echilibru total în deciziile pro și contra Pandurii, deci să lăsăm scenariile la o parte și să nu mai creăm diversiune.

Odată cu începerea play-off-ului, unde punctele nu vor mai fi înjumătățite, Pandurii nu primește penalty clar la meciul cu Dinamo, la scorul de 1-0 pentru Dinamo, iar ieri este omorâtă la propriu și echipa și visul ei.

Mulţumesc și mă plec în fața jucătorilor mei pentru tot ce au realizat în acest sezon, iar lacrimile lor de după joc mi-au ajuns până la inimă. Au dat dovadă de valoare și extrem de mult caracter. Au pus la o parte toate problemele din ultimele trei luni, la fel faptul că joacă de un an doar în deplasări și și-au jucat șansa într-un mod onest, însă au fost treziți brusc la realitate aseară, la fel ca și noi toți din familia Pandurii: suntem prea mici şi nesemnificativi pentru un război atât de mare!”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
FANATIK.RO
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Observatornews.ro
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI