Edi Iordănescu a lămurit ultimele zvonuri despre venirea la Steaua. Parcursul slab spre penibil al „roș-albaștrilor” din acest sezon a făcut să se vorbească tot mai mult despre o posibilă despărțire a actualului tehnician de Steaua.
„Eu și Gigi Becali am lucrat bine la Steaua”
Edi Iordănescu a dat și mai multă apă la moară celor care au vorbit despre „divorțul” de la Steaua, după ce a recunoscut că s-a văzut cu Gigi Becali Edi Iordănescu și-a reziliat recent contractul cu ȚSKA Sofia. „Chiar m-am întâlnit de curând cu patronul Stelei şi mi-a zis, mai în glumă, mai în serios, că «Până nu treci pe la Steaua, nu poţi pleca în străinătate şi să ai condiţii foarte bune». Eu şi domnul Gigi Becali ne ştim foarte bine, mai ales că am lucrat foarte bine la Steaua. Are respectul meu, dar nu este obligatoriu ca eu să ajung la Steaua. De altfel, nu prea vreau să vorbesc despre Steaua. Steaua este singura echipă care-şi permite să transfere, dar selecţia poate nu a fost chiar cea mai bună. Au apărut multe improvizaţii şi de aceea şi aceste fluctuaţii. Poate că cei din staff au fost obligaţi să se descurce cu ce au putut. Însă, eu văd la Steaua un final de ciclu şi începutul altuia. Laurenţiu Reghecampf este un antrenor foarte bun, care a demonstrat că are valoare şi mai are multe de spus pentru Steaua”, a spus Edi Iordănescu.
Fiindcă spusele sale au fost interpretate altfel, Edi Iordănescu a mai pus azi un mesaj pe Facebook, pentru a lămuri ultimele zvonuri despre Steaua.
„Oricine e liber să se întâlnească cu patronul”
„De ce să mă deranjeze? Oricine e liber să se întâlnească cu patronul echipei. Nu mă deranjează deloc. Edi şi nea Puiu sunt oameni care iubesc această echipă. Dacă Edi vrea să vina la Steaua, îl aştept cu drag lângă mine. Dacă eu o să plec şi el o să vina în locul meu, trebuie să-l întrebaţi pe patronul echipei. Discuţii vor exista mereu, de ce să mă supăr pe Edi? El poate să spună că vine la Steaua, nu mă deranjează. Dacă el îşi doreste să vină la Steaua să aştepte la cotitură”