Portarul Stăncioiu e de-a dreptul exuberant: “Dacă am făcut egal cu Chelsea, înseamnă că am jucat ca nebunii. Dacă ne tremurau picioarele, luam vreo patru goluri. În seara asta, am fost egalii lui Chelsea, dar de mâine nu mai suntem”.

Tony s-a gândit şi el la calificare. “Este fantastic ce am realizat, e un rezultat istoric pentru România şi pentru Cluj. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, egalul este echitabil. Dacă batem la Bordeaux, ne putem gândi la faza optimilor”.

Eugen Trică a dat o bară pe final de meci, dar a trecut peste amărăciunea faptului că a ratat momentul de glorie al carierei sale. Pentru român, important e să prindă primăvara europeană în teren. “Ne părea rău dacă pierdeam acest meci. Chelsea nu a avut nici o ocazie importantă. Au zis dinaintea meciului că nu e nici o surpriză dacă îi batem, ştiau ce putem. M-aş oftica rău dacă am rata calificarea în primăvara europeană, avem 4 puncte. Mergem să câştigăm la Bordeaux după un asemenea rezultat”, a declarat decarul CFR-ului.

Eroul de la Roma, Culio, nu a mai jucat ca pe Olimpico, dar a rămas cu amintiri de neuitat după duelul cu Chelsea. “A fost o atmosferă foarte frumoasă. Sunt muloeumit cu jocul echipei. Am întâlnit o formaoeie puternică, puteam să câştigăm, dar pentru noi e bun şi egalul. Am schimbat tricoul cu Lampard, îl voi pune în vitrină, pentru că este cel mai bun jucător din lume”.

S-au ales cu un sfert de miliard!

Jucătorii CFR-ului au avut promisă o primă de câte 16.000 de euro, în cazul în care ar fi învins Chelsea, şi 5.000 de euro pentru remiză. Încântat de prestaoeia fotbaliştilor, patronul Arpad Paszkany a mărit recompensa la vestiare, plusând până la 250 de milioane de lei vechi de om. Pe Trică şi colegii săi îi aşteaptă prime şi mai consistente în cazul calificării în “optimile” Ligii Campionilor, câte 100.000 de euro, plus alte bonusuri, în funcoeie de numărul de puncte realizate în grupă

„Rezultatul a fost echitabil”

Starurile lui Chelsea nu au părut deranjate de remiza de la Cluj. La final, Cech, Ballack şi Lampard au mers pe ideea că rezultatul nu e deloc o catastrofă, în faoea unei echipe răsărite de nicăieri în calea lor.

La final, în drum spre autocarul ce urma să-i ducă direct la aeroport, nu tooei fotbaliştii lui Chelsea au avut chef de declaraoeii. Drogba, cu căştile pe urechi şi şchiopătând uşor, a slalomat discret printre microfoane şi camerele de luat vederi, solidari cu el fiindu-i amicii săi, Anelka, Malouda şi Obi Mikel.

Mai relaxat, portarul Petr Cech a găsit repede explicaoeiile unei remize neaşteptate. “Nu aveau nimic de pierdut şi nici n-a existat presiune pe ei. Este un moment de glorie pentru ei. Trebuie să ne muloeumim cu un punct. Terenul nu a fost prea bun, dar mi-a plăcut atmosfera”, a declarat Cech.

«Chelsea şi CFR sunt favorite»

Germanul Ballack a mărturisit de ce a fost aşa dificil pe terenul Clujului. “Nimeni nu ştia nimic despre echipa asta. Rezultatul este echitabil. Gazdele au atacat, au avut şi o bară. Totul se joacă în grupa aceasta, dar Chelsea şi CFR sunt favorite”. Nici Frank Lampard nu s-a dat înapoi de la explicaţii sincere: “Nu am jucat nimic”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News