Edi Iordănescu, antrenor licenţa Pro
Fotbal 
| Sport | Fotbal 
Comentează
| Sport | Fotbal EDITORIAL EDI IORDĂNESCU / Olanda de azi este opera maestrului Van Gaal
Actualizat pe 16 iun. 2014, 23:48
Comentează
Când urmează să se confrunte campioana mondială şi vicecampioana, te aştepţi în special la două lucruri – spectacol şi echilibru. Din nefericire pentru Spania în jocul de ieri s-a regăsit numai spectacolul, pentru că echilibru a fost doar în prima parte a jocului.
În abordarea jocului Del Bosque nu a surprins cu nimic, el a alternat în faza calificărilor între un 4-3-3 şi un 4-2-3-1, aseară optând pentru a doua variantă, cu multă mobilitate pe faza de construcţie.
Surpriza a venit de la Van Gaal, care într-un timp foarte scurt a reuşit să perfecţioneze un 3-4-1-2, folosit doar pe finalul preliminariilor.
Fiind cunoscute prin tradiţie ca două echipe de posesie, era interesant de văzut cine va reuşi să conducă mai mult jocul. Spania cu un plus, totuşi, la circulaţia mingii sau Olanda cu un plus de viteză şi mai multă abilitate pentru jocul în profunzime.
S-a dovedit că reactivitatea Olandei, şi exact această calitate de a penetra spaţiile în plan vertical atunci când jocul o permite, a fost decisivă.
Care au fost problemele majore ale Spaniei
Conform aşezărilor iniţiale, Spania avea o superioritate permanentă ”doi contra unu” în benzi, lucru care practic s-a întâmplat doar pe hârtie. În realitate, în dinamica jocului, lucrurile nu au stat chiar aşa, iar vinovaţi pentru asta au fost Silva şi Iniesta, care preferau foarte mult zona centrală. Astfel, munca defensivei olandeze a fost mai uşoară fiindcă în acea zonă propunea cinci jucători: trei fundaşi centrali şi cei doi mijlocaşi la închidere.
Spania a excelat în ultimii ani la capitolul posesie, circulaţie a mingii, lucru care în jocul de vineri nu a mai funcţionat atât de bine. Au fost multe greşeli neprovocate exact pe momentul construcţiei, atunci când echipa era desfăcută. Mingii recuperate şi verticalizate imediat de jucătorii olandezi, lucru care a creat multă panică.
Deşi cei trei fundaşi olandezi erau destul de rigizi, Spania nu a reuşit să pună presiune pe ei. Costa este un jucător foarte abil şi speculant, dar nu este capabil să preseze atunci când nu are mingea, nici foarte mobil sau rapid atunci când controlează balonul sau urmează să intre în posesie. Mai mult, combinaţiile rapide şi pasele de penetratie au lipsit.
Lipsa agresivităţii mijlocaşilor spanioli a permis foarte des adversarilor din acelaşi compartiment să servească cu mingii utile pe cei doi jucători de mare calitate Robben şi Van Persie.
Uriaşe probleme în compartimentul defensiv, în special, la plasament şi sincronizare. Foarte multe mingii au surprins defensiva spaniolă, în special, în spatele ei. Aşa s-au născut trei goluri, dar şi multe alte ocazii, iar cuplul de fundaşi centrali Pique-Ramos, parcă jucau prima oară împreună.
Cheia meciului: trioul Van Persie – Sneijder – Robben
Olanda a avut lecţia foarte bine învăţată, a ştiut când să temporizeze, când să facă o posesie progresivă şi când să verticalizeze rapid.
Cuplul Robben-Van Persie a părut că s-a distrat cu defensiva spaniolă.
Ce e de remarcat pe lângă disciplina tactică şi, clar o seară de excepţie pentru această echipă cu o medie de vârstă remarcabilă, este mâna de maestru a lui Van Gaal.
Nu doar că a reuşit să îşi facă jucătorii să respecte cu stricteţe planul tactic, dar a şi ales un sistem care a creat mari probleme adversarei, punând-o foarte des în dificultate.
Interpretarea modulului 3-4-1-2, cu Sneijder în spatele lui Robben şi Van Persie, a avut trei puncte importante de referinţă:
1. Se punea permanent presiune pe construcţia adversarului, Spania fiind recunoscută ca o echipa de construcţie iniţiată de pe compartimentul defensiv (Van Persie-Sneijder-Robben).
2. Cu cei doi fundaşi laterali coborâţi la nivelul fundaşilor centrali pe faza defensivă se forma o linie de cinci jucători. Aceştia au acoperit foarte bine lăţimea terenului, închizând culoarele spaniolilor.
3. Pe faza de construcţie, prin împingerea fundaşilor laterali la nivelul mijlocaşilor centrali, facilita jocul în trei stoperi, împiedicând astfel Spania să pună presiune şi să câştige minges în treimea adversă, lucru pentru care ibericii sunt renumiţi.
În final, se ridică două întrebări majore: Poate Spania să depăţească momentul sau este epuizată şi consumată? Şi, are Olanda forţa şi poate oferi constanţa necesară pentru merge de data asta până la capăt şi să câştige titlul mondial?