Alături de ”Eduard Irimia Promotion”, au mai fost nominalizate promoţiile olandeze ”Its Showtime” şi ”United Glory”, dar şi italienii de la ”Fight Code”. “Mă bucur că primesc o distincţie pe care a obţinut-o şi Don King în urmă cu câţiva ani pentru promoţia sa. Ascensiunea SuperKombat în 2011 a fost evidentă. Anul acesta ne dorim să depăşim performanţa de anul trecut. Cele şase gale pe care le vom organiza vor fi transmise în direct pe patru continente, în peste 80 de ţări. Vom aduce cei mai bine cotaţi luptători din lume”, a spus Eduard Irimia, după ce a primit placheta “Kings of the Rings” din partea preşedintelui WIPU, Harry Gorian.
Printre laureaţii premiilor WIPU 2011, cunoscute drept “Oscarurile sporturilor de contact, se numără Andre Ward (cel mai bun boxer), K-2 (cea mai bună promoţie din box) şi Errol Zimmerman (cel mai bun luptător de K-1). Mike Tyson şi Evander Holyfield au fost răsplătiţi pentru întreaga carieră, iar şeful versiunii WBC, Jose Suleiman, cu un trofeu special pentru contribuţia la progresul sportului.
Circuitul SuperKombat 2012, promovat de Irimia Promotion, va debuta pe 25 februarie, la Podgorica, în Muntenegru, la eveniment anunţându-şi deja prezenţa preşedintele şi prim-ministrul acestui stat. “Galele din acest an vor fi organizate în toată Europa, dar eu mi-aş dori foarte mult ca marea finală să aibă loc în România”, a precizat Irimia. Vedetele SuperKombat Podgorica vor fi Cătălin Moroşanu, Anderson “Braddock” Silva, Raul Cătinaş, Dzevad Poturak şi Ismael Londt, aflaţi în topul celor mai buni luptători de K-1 din Europa.
“Vom avea un sistem cu patru turnee de calificare. În toamnă, vom avea o gală Final Elimination, unde câştigătorii piramidelor se vor alătura finaliştilor din 2011. În luna noiembrie avem programată marea finală, unde unul dintre premii va fi un Mitsubishi Lancer Evolution X, al cărui preţ de pornire este de peste 45.000 de euro”, a încheiat promotorul.
În 2011, circuitul Local Kombat promovat împreună cu Pro TV, s-a transformat la nivel internaţional în SuperKombat, singurul din lume condus de un român. Piramidele SuperKombat 2011 au fost televizate în direct în 83 de ţări pe 4 continente. Finala de la Frankfurt, conform datelor oficiale, a fost urmărită de peste 10 milioane de telespectatori.

 
 

Urmărește-ne pe Google News