„Îmi pare foarte, foarte, foarte rău. S-a înțeles foarte greșit. Dacă nici eu nu înțeleg sacrificiul unei sportive care participă la 5 Jocuri Olimpice, chiar nimeni nu înțelege. Și eu voi participa la a 5-a ediție a Jocurilor Paralimpice, știu cum este să muncești. S-a înțeles greșit. A reacționat în felul ei, nicio problemă. Ea este o sportivă. Eu sunt ministru, datoria mea e să reprezint sportul românesc în orice condiții, chiar dacă sunt înjurat, atacat”, a declarat Novak la TVR 1.
„Nu contează, trebuie să văd dincolo de aceste lucruri, ce este mai bine pentru sportivi. Dacă până acum m-aș fi supărat pentru unele atacuri, atunci jumătate din federații nu ar mai fi primit finanțare. Trebuie și vreau să fiu un ministru bun, alături de sportivi”, a mai spus el.
Sincer, îmi pare rău, pentru mine Ana Maria este campioana de aur, se știe că sunt alături de ea.
Ministrul Novak:
Joi, după ce scuzele publice ale lui Eduard Novak au fost preluate de mai multe publicații, Ana Maria Popescu a postat pe Facebook un mesaj în care îi cerea, la rându-i, scuze pentru faptul că nu i-a strâns mâna la sosirea în țară.
Apreciez mesajul domnului ministru Eduard Novak. Sunt de părere că niciodată nu este prea târziu pentru a îndrepta lucrurile. Drept urmare, consider că este de datoria mea să fac unele precizări. Asta nu înainte de a-mi cere scuze față de gestul nepoliticos de a nu răspunde strângerii de mână tuturor oficialilor prezenți.
Ana Maria Popescu:
„Am urmărit articolele/părerile/comentariile din ultimele zile și le mulțumesc celor care au înțeles că mesajul meu nu a fost un atac la persoană, ci mai de grabă strigătul unui om care a reușit indiferent de condiții, dar care își dorește ca cei mici să nu mai fie nevoiți să parcurgă aceleași etape… lipsuri materiale, competiții ratate din lipsa de fonduri, echipamente obosite de vreme și alte obstacole care îi împiedică încă „din fașă” să-și atingă adevăratul potențial. Mesajul meu rămâne același. Dacă nu vom face echipă, nu vom mai exista pe harta sportului mondial.”
„Și, DA, eu chiar îi doresc sportivului Eduard Novak să se întoarcă cu medalia de aur de la Jocurile Paralimpice Tokyo 2020”, mai scrie vicecampioana olimpică.
Conflictul dintre Ana Maria Popescu și Eduard Novak
Cei doi au intrat într-un conflict imediat după ce Ana Maria Popescu a obținut medalia de argint la proba de spadă din cadrul concursurilor de scrimă de la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Sportiva a transmis, după concurs, că argintul obţinut la Tokyo să fie suficient cât să asigure un „buget de bun simţ pentru scrima românească”, iar ministrul a criticat această declarație.
„După părerea mea, şi dacă bugetul federaţiei de scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana Maria nu putea să câştige sau nu câştiga medalia de aur”, a replicat ministrul.
Marți, la sosirea în țară, Ana Maria Popescu l-a lăsat cu mâna întinsă pe Eduard Novak și apoi, în cadrul conferinței de presă, i-a transmis să ia el medalia de aur la Jocurile Olimpice.
„Îmi doresc tare mult să ajungeţi dumneavoastră la Tokyo şi să luaţi aurul ăla pe care nu am fost în stare să-l iau. Şi credeam că mă aşteptaţi cu cecul ăla de cinci milioane, dar nu e problemă, mai avem timp să mi-l daţi şi să facem o sală nouă pentru copiii aceia” a spus Ana Maria Popescu, chiar de față cu Novak.
Novak are trei medalii olimpice
Eduard Novak este deținătorul a trei medalii la Jocurile Paralimpice, dintre care una de aur.
Fost patinator de performanță în tinerețe, a suferit o operație de amputare a piciorului drept în urma unui accident de mașină. Ulterior, Novak s-a apucat de ciclism, iar în 2008, la Jocurile Paralimpice de la Beijing, a cucerit medalia de argint la proba de contratimp LC2 pe șosea.
În 2012, la Jocurile Paralimpice de la Londra, Novak a cucerit medalia de aur la proba de urmărire C4 pe pistă și argint la proba de contratimp C4 pe șosea.
Foto: Hepta