Înainte de meciul de marți, cu Olanda, din „optimile” EURO 2024, Edi Iordănescu a mers la Biserica ortodoxă „Sf Apostol Andrei” din Würzburg. Selecționerul a fost însoțit de „secunzii” Ionel Gane, Florin Constantinovici și Alexandru Radu.

Slujba a fost ținută de părintele Ghelasie Păcurar, care le-a fost alături și înainte de meciurile cu Ucraina şi cu Slovacia. Au stat puțin peste o oră, iar la plecare Iordănescu jr făcut poze cu câțiva fani ai „generației de suflet”.

În timpul slujbei, părintele Ghelasie, cel care și-a sărbătorit astăzi ziua numelui, a făcut referire la prezența delegației „tricolore” în biserică și a rostit câteva cuvinte.

„Dacă se va întâmpla ceva rău cu echipa națională, trebuie să găsim un vinovat, iar acela, spunem noi, este Dumnezeu. «Așa a vrut Dumnezeu!». Ceea ce este fals! Alegerile noastre au consecințe și suntem liberi. În urma deciziilor noastre suportăm consecințe. Dumnezeu ne iubește necondiționat. Nu mergem la biserică să ne ajute Dumnezeu”, a spus părintele spre sfârșitul slujbei.

Și a încheiat cu o binecuvântare pentru națională și un mesaj pentru credincioșii din țară.

„De fiecare dată când aveți greutăți, să știți că nu sunteți singur. Atunci când vă rugați, să fiți convinși că Dumnezeu nu se joacă pe tabletă și nu e indiferent la nevoile noastre, ci ne va răspunde. Acum, ne rugăm pentru membrii echipei naționale. Ei își fac treaba și o țară întreagă vibrează alături de ei. O țară care a fost blamată, dar care a dovedit că dragostea ne aduce împreună și avem ceva de spus. Nu suntem o țară second hand”, a spus preotul.

Suntem o țară în Europa, în care 86% dintre oameni sunt creștini ortodocși, care se închină la Dumnezeu, nu la caracatița Paul. Amintiți-vă de caracatița nemțească. Noi nu credem în caracatiță, ci în Dumnezeu, Cel înviat. Să binecuvânteze echipa națională, pe antrenori, pe toți cei care stau lângă ei și pe dumneavoastră.

Părintele Ghelasie Păcurar:

Edward Iordănescu este, fără îndoială, unul dintre cei mai credincioși oameni din fotbalul românesc. A moștenit acest lucru de la tatăl său, cel care săruta iconițele în timpul jocurilor.

„Știți că provin dintr-o familie credincioasă. Atunci când faci tot posibilul să fii corect, să fii drept și ești implicat total în munca ta, loial locului unde muncești, normal că ești răsplătit. Mereu am plecat cu crezul ăsta în suflet! Mai departe fiecare are gândirea lui. Suntem un popor creștin, suntem un popor care este apropiat de Dumnezeu. Ne dorim să avem ajutor de la Dumnezeu și nu ascund treaba asta! Tot timpul am crezut în lucrul ăsta”, a spus Edi, în conferința de presă de dinaintea meciului cu Slovacia.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Foto: Gazeta Sporturilor

 
 

Urmărește-ne pe Google News