Petre Grigoraș, fostul antrenor al echipei Pandurii, este acuzat de către administratorul special al grupării gorjene, Marin Golea, că nu a știut să gestioneze situația de la club și i-a scăpat pe jucători de sub control.

Golea susține că Grigoraș nu mai era dorit de către majoritatea jucătorilor și spune că aceștia s-au plâns la el. Deși antrenorul de 52 de ani ar fi acceptat să rămână pe un salariu de 1.500 de euro, administratorul special i-a transmis acestuia că poate rămâne doar la echipa secundă a clubului.

“S-a angajat că va stăpâni vestiarul şi jucătorii îl vor asculta. Am constatat la un moment dat că a împărţit echipa în două. Asta e realitatea, nimeni nu a trimis o parte din jucători să facă antrenament separat. Dumnealui, în ultima perioadă, nu a mai făcut pregătire cu jucătorii. Unii dintre ei, Răuţă, Obodo şi alţii, ne-au întrebat de ce îl ţinem pe acest antrenor pentru că nu face nimic cu ei.

Îmi pare rău că vorbesc aşa despre Grigoraş, eu am ţinut foarte mult la el, şi în continuare îl apreciez pentru ce a făcut în trecut. A zis că rămâne pe 1.500 euro şi i-am spus: „Sub nicio formă nu veţi mai antrena echipa întâi, mergeţi la echipa a doua”. La dumnealui în contract scrie că este antrenor la o echipă de seniori”, a declarat Golea pentru gorjeanul.ro.

Administratorul special al clubului din Târgu Jiu îl consideră pe Grigoraș principalul vinovat și pentru situația de la meciul cu ASA Târgu Mureș, când jucătorii de la Pandurii au refuzat să mai iasă pe gazon pentru a termina meciul.

“Grigoraş nu a gestionat bine ultimele două etape. Cu Gaz Metan mi-a băgat jucătorii care au fost bolnavi, pe teren. La pauză tuşeau toţi, se auzea de sus din tribună. La meciul cu ASA au procedat greşit.

Este puţin probabil să nu mai fim depunctaţi, şi cine ştie ce amendă ne dă Federaţia. Arbitrul este suveran, el hotărăşte, la începerea jocului, dacă se îndeplinesc anumite condiţii acolo. Avem şanse minime ca Federaţia să decidă reorganizarea meciului”, a mai spus Golea.

Grigoraș a antrenat Pandurii în trei rânduri, el mai pregătind în cariera sa echipe precum Farul, FC Onești, Petrolul Moinești, Oțelul, Poli Iași, CFR Cluj și ASA Tg Mureș.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News