ACTUALIZARE 3 iulie. Jurnaliştii portughezi de la canalul SIC, preluaţi de media engleză, susţin că afacerea „Mateo şi Eva” l-a costat pe CR7 200.000 de euro. Ca o comparaţie, pentru Cristiano jr. fotbalistul i-a plătit celei care l-a născut 11,3 milioane de euro. Iniţial s-a scris că pentru gemeni ar fi dat 12 milioane de euro.
La fel ca în cazul primului său copil, Cristiano Junior, născut în iunie 2010, cvadruplul deținător al „Balonului de Aur” a fi recurs la o mamă purtătoare din Statele Unite, care ar fi fost plătită cu suma de 200.000 euro, conform presei lusitane.
Starul lui Real Madrid a postat joi o fotografie în care stă pe un fotoliu și ține în brațe pe cei doi bebeluși. ”Sunt atât de fericit să țin în brațe pe cele două noi iubiri ale vieții mele”, a postat CR7 sub fotografie.
Ei sunt gemenii lui Cristiano Ronaldo! Mai are un băiețel, iar altul e pe… vine
Ronaldo a evocat nașterea gemenilor săi după meciul pierdut de Portugalia în semifinalele Cupei Confederațiilor 2017 cu Chile (0-0, 0-3 după loviturile de departajare) și a primit permisiunea federației lusitane de a nu mai juca ultimul meci pentru locul 3 și a pleca în SUA să-și cunoască copiii.
Familia Ronaldo s-ar putea mări din nou lunile viitoare, după ce prietena sa cu care se afișează public din noiembrie 2016, spanioloaica Georgina Rodriguez, de 22 ani, este însărcinată.
Pe 31 iulie, Ronaldo este așteptat în fața unui tribunal spaniol pentru a răspunde unei acuzații de evaziune fiscale de 14,7 milioane euro.
Citiți și EXCLUSIV. După patru ani de înot de performanță la Dinamo a devenit: Cel mai sexi salvamar de piscină!