Liviu Ganea a inscris primul sau gol in tricoul lui Dinamo la prima atingere de balon. Atacantul l-a inlocuit in minutul 72 pe Danciulescu, pentru ca peste cateva zeci de secunde sa reuseasca golul care i-a adus lui Dinamo un punct din deplasarea de la Arad (1-1). Ganea a debutat sezonul trecut, la un meci cu CFR Cluj (5-0), dar de atunci nu a mai avut ocazia sa joace la prima echipa. Este insa un marcator constant la “satelitul” Dinamo II, din Liga a III-a, si unul dintre juniorii aflati in lotul largit al echipei mari.

“Sincer, nu imi venea sa cred ca reusisem sa inscriu primul meu gol in Divizia A, la doar cateva secunde dupa ce am fost introdus in teren. Chiar nu realizam ce se intampla, m-am speriat, am crezut ca e ofsaid si mi-am pus mainile in cap. Apoi am fost in al noualea cer. Sper ca de acum sa le arat tuturor ca am valoare de Dinamo”, a spus Ganea, care a marcat pentru 1-1 cu un sut sub transversala. Antrenorul Mircea Rednic l-a laudat pe Liviu: “Merita felicitari pentru felul in care a intrat in acest meci, as vrea o asemenea atitudine din partea tuturor celor care participa la joc”.

Ieri a dat primul examen la ANEFS!

Admis fara concurs la ANEFS, gratie performantelor sportive, Liviu Ganea a fost ieri la examen: “N-am avut timp de petreceri pentru gol. Cateva telefoane de felicitare si atat. Sunt anul I si e prima mea sesiune, primul examen de fapt. Am dat scris la psihologia educationala. Am invatat prin cantonamente. Sper sa-l iau! Colegii de scoala m-au primit bine, iar Marius Urzica m-a felicitat. El e anul IV, dar am dat proba in aceeasi sala”.

Dedicatie speciala pentru parinti

Liviu a dedicat golul de la Arad parintilor sai, Neculai si Ady Kamelya. “M-au sprijinit mereu, mai ales dupa ce am facut o microruptura musculara. Tata a jucat si el la un nivel inferior, dar a abandonat, pentru ca parintii lui l-au indreptat catre scoala. Mie  insa mi-a dat ocazia sa fac si carte, si fotbal. Cand aveam 6 ani, m-a dus la Farul! Apoi, familia m-a sustinut permanent. Le dedic lor golul, mai ales ca au avut probleme de sanatate”.

Braileanul Liviu Ganea a implinit 19 ani la 23 februarie. La un an, a plecat cu familia la Constanta. E  capitan innascut. La propriu. A fost capitan de echipa la toate formatiile la care a jucat. La Farul, unde a inceput ca libero (antrenorul Garjoaba mutandu-l in atac), la formatia cu care a iesit campion national de fotbal in sala, la scoala lui Gica Popescu, spre care s-a indreptat la 13 ani si jumatate si unde a iesit tot campion national.

Ganea junior nu se teme de concurenta de la Dinamo: “Oriunde ar fi asa. Tot o sa reusesc sa-i scot o data si-o data din echipa pe Danciulescu sau Niculescu! Am incredere in fortele mele!”. Liviu are tupeu. A avut si de la cine sa invete: “Am stat in camera la Dinamo cu celalalt „Ganez”, Ionel Ganea. I-am cerut voie cand a venit, si a acceptat sa fim colegi. Imi dadea sfaturi, ma cicalea ca trebuie sa lucrez mai mult la forta si la lovitura de cap. E drept, eram nitel diferiti, eu eram pe tehnica, dar am ascultat vorbele lui. Si cand imi mai zicea sa fac o tura in plus, il ascultam!”.

Jucatorul ar fi vrut sa mearga la Ajax

Cat timp a evoluat in competitiile rezervate juniorilor cu grupa sa de la scoala “Baciului”, Liviu a facut furori. Nu era meci sa nu marcheze cel putin trei-patru goluri, iar la finalul ultimului sau campionat, cand nu implinise inca 16 ani, a adunat peste 80 de reusite intr-un sezon! L-a monitorizat Ajax, dar a ajuns pana la urma in “Stefan cel Mare”: “Era greu pentru parinti, trebuia sa vina si ei acolo si sa li se asigure serviciu. A picat, desi eu as fi vrut sa merg in Olanda”.

Vrea calificarea la Euro cu nationala Under 19

Liviu este capitanul nationalei Romaniei Under 19 si munceste la calificarea la Euro 2007 din iulie, din Austria.

El este portavocea echipei, care a inceput drumul spre turneul final langa Ploiesti, la Strejnic. “Nu cred ca ii incurcam pe domnii Piturca, Mutu si Chivu, daca faceam si noi cantonamentul la Mogosoaia. N-au avut loc de noi acolo inaintea meciului cu Belarus! Asa ca am venit sa ne pregatim si sa jucam la Strejnic. Cred ca meciurile noastre erau la fel de importante. Tot se bate moneda pe juniori, nu? Noroc ca am gasit conditii bune la clubul Conpet”.

Viseaza la Spania

“Tricolorii foarte mici” condusi de Florin Cheran mai au un hop de trecut pana la Europene. Inca o grupa preliminara, cu Danemrca, Serbia si Elvetia. Va accede doar o formatie la turneul final.  Vise? “Visez ca, intr-o buna zi, sa ajung la un club mare din Spania”, conchide Liviu.

„Nu stiu daca din vara voi ramane la Dinamo

Contractul ii expira in vara, dar ar trebui sa se prelungeasca automat pe trei ani, pentru ca asa e regulamentul.

Liviu nu e hotarat daca ramane la Dinamo: “Se face un abuz in cazul Andrei Ionescu. A fost suspendat degeaba ca n-a vrut sa semneze cu Craiova. Eu nu stiu ce voi face in vara. Am avut oferte din Divizia A si Divizia B, impresarul Victor Becali stie cel mai bine. Important e sa joc. Eu stiu unde mai trebuie sa muncesc: la forta fizica si la lovitura de cap. Dar trebuie sa joc! Cine stie, poate voi fi titular pana la vara si se schimba tot. Pana una-alta, mi-am facut datoria in Liga a III-a, la echipa secunda a clubului. Jucam uneori pe maidane, ne mai injura lumea, dar nu trebuie sa reactionam, sa provocam. Deocamdata suntem lideri in „C!””.

Ii place de Ciprian Marica

“N-am avut nici un jucator-model, insa acum imi place foarte mult de Ciprian  Marica, de la Sahtior”, a mai spus Liviu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News