← Tanczos Barna, sprijinit de un bodyguard fioros, a fost reales boss al sportului cu crosa şi cu pucul pe gheaţă
La doar o lună după ce a fost aproape demis la iniţiativa câtorva cluburi din ţară, Tanczos Barna s-a confruntat cu Florian Gheorghe pentru un nou mandat la şefia FRHG, câştigând disputa. Aripa contestatarilor îl acuză că “a inventat” mai multe cluburi în Covasna şi Harghita pentru a-şi asigura voturile necesare realegerii. Vicepreşedinte al UDMR şi secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos neagă toate acuzele care i se aduc, inclusiv aceea că miercuri a pus un bodyguard de-al său să-l ameninţe cu arma pe unul dintre participanţii la Adunarea Generală a FRHG de la Izvorani.
Poliţia anchetează cazul armei de foc
În urma incidentelor de alaltăieri, Poliţia urmăreşte identificarea personajului care a apărut înarmat la reuniune. Cristi Preda, fotoreporter la Gazeta Sporturilor, a fost chiar solicitat să îşi ofere sprijinul în ancheta Poliţiei. Jean Pavel, fostul şef al galeriei din Ghencea, acum conducătorul unui club de juniori, l-au acuzat pe Tanczos că fraudează alegerile. Au urmat scene incredibile, Pavel susţinând că a fost ameninţat cu pistolul de un personaj care ar fi bodyguardul lui Tanczos Barna. Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM, a profitat de scandal şi a pus paie pe foc: “Acest individ trebuie expulzat din ţară. Actualul guvern să ia act de ceea ce se întâmplă la hochei”. Între altele, în mandatul lui Tanczos, jucătorii naţionalei de seniori au cântat imnul Ungariei la un meci chiar cu maghiarii, iar un junior român a fost bătut de trei colegi etnici maghiari la prima reprezentativă!
foto: Gazeta Sporturilor
Bodyguardul lui Tanczos Barna, şeful Federaţiei de Hochei pe Gheaţă, cu mâna pe pistol!