VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Elena Cadar (locul 620 WTA, cap de serie nr. 1) s-a recunoscut învinsă în disputa cu Alexandra Damaschin (1043 WTA), scor 2-6, 7-5, 1-6 în turul secund al turneului de tenis ITF Ilie Năstase, care se desfășoară în această săptămână în cocheta bază sportivă Activ Club, de la Arad.

Andreea Velcea a dat cu mingea în Mureș

Andreea Velcea, fiica fostului fotbalist Valentin Velcea

Unul dintre meciurile vedetă ale zilei le-a avut față în față pe Cristina Ene (656 WTA) și Andreea Velcea, posesoarea unui wild card. Deși a reușit să câștige primul set cu 7-5, outsidera de doar 17 ani, care a arătat un tenis de calitate, a avut un moment de nervozitate după ce a pierdut setul al doilea cu 6-3, aruncând o minge peste gard, spre râul Mureș, aflat în vecinătatea arenelor din cartierul Subcetate. Nici tatăl sportivei, cunoscutul fost fotbalist al Politehnicii Timișoara, Valentin Velcea, nu a avut reacție la gestul fiicei sale.

Meci de aproape 4 ore!

Ene s-a impus și în decisiv cu același scor, 6-3 și a avansat în sferturile de finală, unde s-au mai calificat Andreea Mitu (7-5, 6-3 cu Stăiculescu), Ioana Roșca (7-6, 7-5 cu maghiara Nagymihaly), grecoaica Vasilliki Karvouni (6-4, 4-6, 7-6 (6) cu basarabeanca Vdovenco, după un meci maraton, de trei ore și 42 de minute), bosniaca Nefisa Berberovic (6-4, 6-7, 6-2 cu Tătăruș), maghiara Alexa Pirok (6-1, 6-3 cu Novac) și Georgia Crăciun (6-2, 6-0 cu sârboiaca Bojovic). Crăciun (637 WTA) este favorita 2 a turneului și o va întâlni pe Andreea Mitu în cel mai interesant meci din „sferturi”.

Finala de dublu, vineri, ora 18.00

Întrucât la orele prânzului au fost 35 de grade Celsius la umbră, fazele superioare ale competiției au fost programate la ore mai suportabile din punct de vedere al temperaturii. Astfel, programul zilei de vineri la ITF Arad este împărțit în două. Dimineața de la 11.00 vor evloua Damaschin vs. Berberovic (Bonia-Herțegovia) – terenul central, Roșca vs. Pirok (Ungaria) – terenul 1 și Ene vs. Karvouni (Grecia) – terenul 3, iar de la ora 17.00, Mitu vs. Crăciun – terenul 3 și de la ora 18.00 Ene/Roșca vs. Gașpar/Hristea – terenul central, finala de dublu.

Urmărește-ne pe Google News