”Acum, de când Andrei s-a mutat în România, e mult mai bine și pentru noi, pentru că ne vizitează mult mai des. Când vine acasă, obișnuim să mergem cu toții la pescuit. Lui Andrei îi place foarte mult. Nu îl pun să facă absolut nimic acasă, chiar dacă în fiecare zi îmi spune că vrea să mă ajute la treburile gospodărești”, a explicat Elena Pavel, care ne-a dezvăluit că atunci când fiul ei vine la Constanța a devenit deja o tradiție să-i facă acestuia masaj. ”Îmi spunea mereu că eu îi fac cel mai bun masaj. Așa că a devenit o regulă ca atunci când ajunge acasă să-i fac masaj”, a spus zâmbind Elena Pavel.
„Am o relație foarte bună cu fosta noră”
În ultima vreme, Andrei Pavel a preferat să nu vorbească despre viața lui personală, chiar dacă presa mondenă a scris despre divorțul lui de Simone (48 de ani), după o căsnicie care a durat două decenii. Mama fostului mare jucător de tenis a declarat, în exclusivitate pentru Sportnews.ro, că ea a rămas în relații excelente cu Simone. ”Faptul că Andrei a ales să divorțeze este alegerea lui. Noi, în calitate de părinți, nu ne-am amestecat în viața lui personală. Dar am rămas într-o relație foarte bună cu fosta lui soție. Nepoții vin în fiecare vară și ne vizitează. Spun tot timpul că în România se simt nemaipomenit”, a explicat Elena Pavel.
Avioanele americanilor trec tot timpul peste casa lor
După ce au decis să se mute din Constanța, într-o zonă ceva mai liniștită, cel puțin teoretic, la Valul lui Traian, părinții lui Andrei Pavel nu au luat în calcul faptul că nefiind departe de aeroportul Mihail Kogălniceanu, avioanele americane vor survola zilnic această zonă. ”Le auzim în fiecare zi. Parcă zici că începe războiul. Ferească Dumnezeu de așa ceva. Acum, însă, ne-am obișnuit cu zgomotul produs de ele”, a mai Elena Pavel.