„Acesta este tenisul, în câteva puncte se poate schimba totul. Un meci se poate răsturna total. Sunt tristă acum, dar mâine voi fi bine.
Va fi o nouă zi, voi fi numărul 5 mondial săptămâna viitoare și voi avea cele patru trofee pe care le-am câștigat până acum în 2017”, a declarat Elina, imediat după eșecul în fața Simonei.
Elina Svitolina, după ce a trecut peste ea ”uraganul” Simona
„Nu voi vorbi despre acest meci în termeni de «experiență negativă» sau ceva de genul. Sunt OK. Nu am ce face. Pentru mine a fost rău și, poate, puțină neșansă la un moment dat, dar nu pot spune că viața e rea. Cred că mâine nu voi avea motive să fiu tristă”, a continuat Svitolina.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor