Elina Svitolina s-a înclinat  în fața româncei Mihaela Buzărnescu, cea care a eliminat-o la Roland Garros. 

„Ea a jucat un tenis grozav, a meritat victoria. Din păcate, eu nu am reuşit să evoluez la nivelul dorit”, a fost prima reacţie a Elinei, la conferinţa de presă.

Elina Svitolina a recunoscut superioritatea Mihaelei Buzărnescu. Și site-ul WTA nu mai contenește cu laudele

Elina Svitolina a devenit cea mai notabilă „victimă” de la Roland Garros 2018′, notează site-ul oficial al competiţiei, care anunţă că, odată cu această înfrângere, ucraineanca nu mai poate spera la obţinerea locului unu mondial, cel puţin pe termen scurt.

Românca de 30 de ani nu a câştigat niciodată un meci pe tabloul principal la vreun Grand Slam până în această săptămână, dar a reuşit azi şocul turneului, eliminând-o pe Elina Svitolina, capul de serie numărul 4.

A fost o confruntare fantastică pentru Mihaela, care a trimis 31 de lovituri câştigătoare într-o dispută care a durat doar 97 de minute”, notează wtatennis.com.


CITEȘTE ȘI: 

Prințul Harry și Meghan Markle, obligați să returneze cadouri de nuntă în valoare de 8 milioane de euro

Urmărește-ne pe Google News