În timp ce Canada și Australia au anunțat că le interzic sportivilor să participe la Jocurile Olimpice din Japonia, în România pregătirea pentru Olimpiadă este tratată cu foarte mare atenție.
Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, luni, pentru Agerpres, că sportivii calificaţi şi cei aflaţi în cursa de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo îşi vor relua pregătirea centralizată după ce a obţinut acordul directorului Institutului Matei Balş, Adrian Streinu-Cercel, membru al Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.
Marți, ședință la Ministerul Sănătății
Marţi este programată la sediul Ministerului Sănătăţii o întâlnire în cadrul căreia ar urma să le fie transmise sportivilor o serie de măsuri de prevenţie privind răspândirea virusului COVID-19, pe care să le respecte în pregătirea centralizată.
Fosta mare canotoare Elisabeta Lipă consideră că sportivii nu sunt expuși în cantonamentele centralizate.
”Încerc să-mi revin după o săptămână de stres enorm în care am dormit câteva ore pe noapte, în rest am vorbit la telefon să încerc să rezolv problema pregătirii sportivilor. Acasă sportivii nu au cum să se pregătească, e o chestiune aşa, să te menţii, cum mă antrenez eu acasă, fac mişcare, dar nu poţi spune că te antrenezi acasă.
După toate apelurile mele, ieri m-a sunat domnul profesor Adrian Streinu-Cercel, pentru că hârtia mea a ajuns la dumnealui şi mi-a zis că sportivii îşi vor continua activitatea.
Mâine ne ducem la Ministerul Sănătăţii, avem o întâlnire cu domnul ministru în care să ne spună toate măsurile pe care trebuie să le luăm, şi sportivii calificaţi şi cei care sunt în curse de calificare îşi vor relua pregătirea”, a precizat Elisabeta Lipă.
Lipă: ”Avem acordul domnului Sterinu-Cercel”
Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj a continuat: ”Este o veste foarte bună. Mâine vom avea întâlnire la Ministerul Sănătăţii cu ministrul Sănătăţii, ministrul Tineretului şi Sportului, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi vom stabili ce trebuie să facem mai departe.
Dar acordul îl avem, domnul Streinu-Cercel mi-a spus că nu se pune problema, nu a interzis nimeni pregătirea sportivilor. ”Puteţi să vă desfăşuraţi activitatea”.
Probabil că în tot stresul ăsta nimeni nu s-a mai gândit că există şi domeniul ăsta de care trebuie să avem grijă. Oricum sportivii sunt de fel în pregătire ca într-o bază militară, acolo există nişte reguli, există disciplină.
Şi oricum sunt mult mai expuşi acasă decât în locurile lor de pregătire. Şi cu nişte măsuri suplimentare, cu siguranţă că se pot continua pregătirile. Iar dacă Comitetul Internaţional Olimpic va decide suspendarea, e clar că şi programul de pregătire e altul. Mâine vom afla tot setul de măsuri pe care trebuie să le luăm”, a declarat Lipă pentru Agerpres.
”Fiecare sportiv va avea un dosar”
Oficialul FRC a precizat că sportivii, care au părăsit duminică bazele sportive în care se pregăteau, îşi doresc să reînceapă antrenamentele:
”Sportivii mi-au spus cu lacrimi în ochi ”Noi vrem să ne continuăm pregătirea”. Pentru că ăsta e visul lor şi noi avem obligaţia să avem grijă de ei, să luăm toate măsurile posibile şi imposibile de prevenţie.
Nimeni nu are dreptul să frângă visul unui sportiv pentru care se pregăteşte ani de zile. Şi dacă ai şansă de 0,001% şansă trebuie să faci tot posibilul şi să-i dai această şansă.
Sportivii au plecat ieri din bază şi probabil că se vor întoarce mâine după discuţia asta. La centrele de pregătire se va face o dezinfecţie, fiecare sportiv va avea un dosar, respectăm toate măsurile care ni se impun, închidem baza şi asta e”.
”Va câştiga cel care a avut curajul şi determinarea să continue pregătirea”
Elisabeta Lipă afirmă că atâta timp cât Comitetul Internaţional Olimpic recomandă continuarea pregătirii sportivilor, acestora trebuie să li se asigure condiţiile necesare.
„Lumea e atât de speriată pentru că nimeni nu poate spune, nici cel mai mare specialist în boli infecţioase, că virusul acesta poate dura o lună, două, nouă. Nimeni.
Lumea a fost pusă în faţa faptului împlinit şi fiecare încearcă să găsească soluţii să oprească această pandemie. Eu nu mă iau după federaţia nu ştiu care şi după comitetul olimpic naţional nu ştiu care, singurii care sunt în măsură să spună ceva oficial sunt cei de la Comitetul Internaţional Olimpic.
Ei sunt singurii în măsură să spună da sau nu. Astăzi, când vorbim, preşedintele Bach a dat un comunicat în care spune că este prematur să vorbim despre amânarea sau suspendare, după care a venit cu apelul către sportivi în care spune pregătiţi-vă, continuaţi-vă pregătirea.
Ce pot eu să spun de aici, că nu particip? Acum sunt unii care spun că nu participă, iar peste două luni pot spune că participă, că s-au răzgândit. Dar nu poţi face acelaşi lucru cu sportivul, dacă nu se pregăteşte, degeaba se duce acolo.
Şi va câştiga cel care a avut curajul şi determinarea să continue pregătirea. Eu cred că atâta timp cât CIO spune continuaţi, noi trebuie să avem încredere că vor continua. Jocurile Olimpice au fost oprite doar de războaie, dar au unit naţii care nu şi-au vorbit ani de zile, ăsta e mesajul, de pace, de unitate, de solidaritate, asta înseamnă Jocurile Olimpice”, a mai spus Lipă.
Ministerul Tineretului şi Sportului a trimis vineri o adresă către toate centrele sportive naţionale prin care cerea loturilor aflate în pregătire să evacueze bazele în contextul pandemiei de coronavirus.