ComenteazăVezi AICI toată emisiunea.
”Trebuie să vrem să ne trezim! Nu e nevoie să se trezească un singur ministru. Totul pleacă și de la șeful statului. Dacă președintele României spune că sportul înseamnă sănătate și performanță, și va spune că vrea o națiune sănătoasă, pe chestia asta trebuie să mergem. Sportul nu înseamnă doar performanță. Înseamnă sănătate, în primul rând. Doar cei care au talent și ceva în plus se regăsesc în înalta performanță. Una e să ai o bază fragilă de selecție și alta una solidă și să selectezi echipe întregi”, a spus Lipă.
Aceasta a făcut și-o confesiune în emisiunea de pe gsp.ro: ”Se vede cu ochiul liber că sportul se duce pe tobogan și nimeni nu face nimic! O să vă spun ceva ce n-am spus multora. După ce-am ajuns în funcția de demnitar public și am văzut clar oglinda activității sportului din România, am stat și m-am gândit. Nu știam ce să fac.
Oglinda sportului m-a făcut să mă duc hotărâtă, fără să mă uit în spate, și să-mi fac cererea de trecere în rezervă. Sportul nu mai are nicio șansă! O spun din suflet și cu toată sinceritatea!.
Elisabeta Lipă:
Care sunt soluțiile pentru a pune pe picioare sportul românesc? ”Legea Sportului trebuie modificată urgent! Noi am rămas în urmă. Trebuie să punem picioarele în apă rece și să vedem ce mai vrem de la sportul românesc. Dacă mai dorim ceva. Dacă nu îl lăsăm așa, merge din inerție și se va termina. Îți trebuie bază ca sportiv de mare performanță. La noi e inexistentă! Dacă vrem să revenim sus putem, dar trebuie investit. Nu poți să faci sport cu 3.500 de angajați și cu buget 0,0023 din PIB.
Acum nu mai avem nimic, nici cantitate, nici calitate. Este foarte greu. Trăim vremuri grele în sport! Dacă nu ne trezim în ceasul al 12-lea, nu știu ce vom mai vedea.
Elisabeta Lipă:
„Dinamo, a doua mea casă”
Acum președintele Federației Române de
Canotaj, Lipă povestește greutățile prin care a trecut în perioada în care a
condus CS: „Eu am ajuns la Dinamo în 1985. Este o viață de om. Iubesc
clubul ăsta. A fost a doua mea casă. Nu mă pot dezice de el. Nu este niciun
privilegiu să fii președinte de club pentru că treci prin toate stările. Eu
când am ajuns aveam o secție de baschet care nu mai exista, la handbal erau
neplătiți, la rugby iar era complicat. Toate secțiile aveau datorii și eu a
trebuit să plătesc salariile. Este foarte greu dacă nu ai sponsori. Acum este
un caz fericit pentru că s-au creat contracte de activitate sportivă și poți să
plătești salariile din bugetul statului. Eu până am plecat, în 2015, am plătit
doar din veniturile proprii. Mi-era mult mai greu!”.