Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul privind încetarea raporturilor de serviciu ale chestorului de poliţie Elisabeta Lipă cu Ministerul Afacerilor Interne, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, iar ministrul Tineretului şi Sportului nu va reveni la CS Dinamo.

”Săptămâna trecută mi-am depus raportul de trecere în rezervă. M-am tot gândit, m-am şi răzgândit, dar până la urmă am decis să fac acest pas. De la 16 ani muncesc la cel mai înalt nivel fără întrerupere”, a declarat Elisabeta Lipă pentru ProSport.

Fosta mare sportivă a continuat: ”Am în spate 24 de ani de activitate sportivă, 11 ani i-am petrecut în structurile MAI şi de un an şi o lună sunt în această funcţie onorabilă (n.r. ministru al Tineretului şi Sportului). Acesta este momentul să mă retrag”.

Prezentă la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice, Elisabeta Lipă (52 de ani) a plecat de la conducerea CS Dinamo în urmă cu un an şi o lună, când a fost cooptată de către premierul Dacian Cioloş în Guvernul României. Fosta canotoare s-a aflat timp de 7 ani în fruntea CS Dinamo.

Elisabeta Lipă: ”Dinamo este un club cu greutate”

”Am plecat de la CS Dinamo de un an şi o lună şi sper să rămână acolo unde l-am lăsat. Sportul românesc trece printr-o perioadă nefastă, lumea sportului este dezbinată, dar numai împreună ne putem reveni. Dinamo este un club cu greutate, un club care presupune foarte multă dăruire, nu poate fi condus de oricine şi oricum”, a spus Lipă.

Aceasta a conchis: ”Îmi doresc să fie motorul sportului românesc, dar un motor în adevăratul sens al cuvântului, nu să ne bucurăm că suntem mai buni decât alţii. Valoarea se reflectă la Jocurile Olimpice, la Campionatele Mondiale şi Europene”.

În urmă cu o săptămână, Elisabeta Luipă și-a prezentat bilanțul, la finalul mandatului de minstru al Tineretului și Sportului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News