Libertatea: Timişoara va câştiga campionatul?
Emerich Dembrovschi: Da, e realizabil acest vis al nostru. Sunt două puncte diferenţă între Poli şi primul loc, aşa că acest campionat se joacă. De fapt, sincer, eu sunt convins că anul ăsta luăm titlul!
Pe ce vă bazaţi?
Pe valoarea echipei. Avem un lot omogen, care s-a închegat în ultimii doi ani. Cei nou-veniţi s-au integrat rapid. Îmi place foarte mult de Zicu şi de Goga, însă şi cei din defensivă, în frunte cu Pantilimon, Cisovski şi Luchin, sunt de primă mână.
Nu îi e frică de nici un adversar
De cine ar trebui să se teamă Timişoara în retur?
De nimeni. Nici nu e nevoie să te gândeşti cu cine joci, ci doar la victorie. Timişoara are şi un ascendent psihologic faţă de celelalte contracandidate, fiind singura echipă neînvinsă în ligă. Sigur, Oţelul, Vasluiul, chiar şi Steaua, Dinamo sau Rapid sunt redutabile, dar acum nu mai trebuie să ne fie frică de nimeni, pentru că avem o echipă bine pusă la punct.
Ce ar însemna pentru oraş un titlu la fotbal?
Ceva extraordinar, care nu poate fi descris. Ar fi o realizare imensă, ce ar propulsa fotbalul timişorean la cote incredibile. Publicul nostru e bun cunoscător al acestui sport şi aşteaptă o performanţă majoră la fotbal. Sunt convins că, după ce Poli va lua titlul, va ieşi o sărbătoare fantastică.
A cucerit Cupa în 1980
Dembrovschi a jucat la Poli Timişoara între 1974 şi 1981, adunând 208 meciuri (51 de goluri). “Dembo” a cucerit Cupa (1980). Ca antrenor, a pregătit gruparea-fanion a Timişoarei în două rânduri, 1983-1985 şi 1994-1997. În 1970, a participat la CM din Mexic, unde a fost declarat cel mai bun jucător român. La echipa naţională, Dembrovschi a strâns 27 de meciuri şi nouă goluri.