Emerich Dembrovschi: Cu o strângere de inimă. Mă doare că s-a ajuns la situaţia asta. Din păcate, aşa se întâmplă atunci când nu mai există bani şi interes pentru fotbal.

Cine este vinovat?

Nu vreau să acuz pe nimeni. Vreau să spun însă că, după ce am plecat la Timişoara, toţi şefii acestui club au fost nerecunoscători faţă de mine.

De ce spuneţi asta?

Păi, cât am jucat în Bacău “i-am cărat în spate”. A fost cea mai bună perioadă din istoria acestui club, cu un loc 4, plus participări în cupele europene. După ce am plecat, au uitat efectiv de mine. Ţin minte că la o petrecere ţinută în 1985 şefii clubului au mulţumit tuturor celor care au jucat la FCM Bacău, dar au “uitat” de mine! La aniversarea de 50 de ani a echipei, m-a sunat paznicul de la stadion să mă invite. “Nu veniţi şi dumneavoastră?”, m-a întrebat stingher singurul om din club care îşi mai amintea că am jucat şi eu la această echipă. Evident, am refuzat.

Totuşi, fanii din Bacău v-au iubit…

Da, spectatorii au ţinut la mine. La promovare, în 1967, după un 5-0 cu Siderurgistul Galaţi, fanii m-au purtat pe braţe. Apoi, când am fost operat la spate, publicul mă căra cu motocicletele la stadion. Mai mult, după ce am învins Cehoslovacia cu 2-1, în 1971, la Bucureşti, meci în care am dat un gol, suporterii au ieşit pe străzi purtând poza mea, parcă eram Ceauşescu. De altfel, datorită lor m-am simţit foarte bine în Bacău şi n-am vrut să plec la Dinamo!

Au vrut să-i ridice statuie în Mexic

Emerich Dembrovschi a evoluat de 177 de ori la Dinamo Bacău, mai apoi la Sport Club, între 1966 şi 1974, echipă pentru care a marcat 57 de goluri. În 1970, a participat la Cupa Mondială din Mexic, unde a fost declarat cel mai bun jucător român. A făcut parte din grupul celor 16 jucători propuşi să li se ridice statuie pe “Aleea Fotbaliştilor”, din faţa stadionului “Azteca” din Ciudad de Mexico.

Excluşi din cauza banilor

Federaţia Română de Fotbal urmează să excludă Clubul FCM Bacău din Liga a II-a, din cauza situaţiei financiare precare. Sfârşitul acestei grupări de tradiţie din fotbalul nostru, care ar fi împlinit în vară 60 de ani de existenţă, a fost generat de războiul total de la nivelul conducerii clubului, dintre primarul urbei, Romeo Stăvărache, şi vechiul patron ale echipei, Dumitru Sechelariu.

Urmărește-ne pe Google News