Libertatea: S-a dus şi Euro Under 17. Am terminat pe ultimul loc, ratând şi Mondialul. Concluzii?
Emil Săndoi: Avem, poate, câţiva jucători promiţători. Bumba, Himcinschi, Filip şi Brănescu s-ar număra printre remarcaţii mei. Să fie atenţi însă, la 17 ani eşti vedetă, apoi te poţi prăbuşi! Nici un român n-a avut o evoluţie strălucită la Euro. Şi, dacă analizăm la rece, era de aşteptat. Să zicem mersi că am acumulat experienţă.
Sunteţi nemulţumit…
Pentru fotbalul românesc nu sunt perspective nemaipomenite. De unde să scoţi jucători dacă nu investeşti în infrastructură, în şcoli de fotbal, în pregătire profesională? N-avem strategii, n-avem un plan, n-avem nimic. Şi vă spun cinstit: fără bani investiţi la copii, n-avem viitor!
Unde s-a greşit?
Marea greşeală s-a făcut imediat după 90. Nu s-a investit deloc în sectorul juvenil. Ne-a interesat doar câştigul imediat. Abia acum au început să apară şcoli de fotbal, ca a lui Hagi. Apropo, s-a zvonit că s-a inventat o naţională – Under 13 – special pentru puştii de la Academia lui Hagi. Pentru Ianis, fiul lui… Mă îndoiesc că un antrenor ar selecţiona un copil doar pentru că e băiatul lui Hagi sau al nu ştiu cui. Şi-ar tăia singur craca de sub picioare. Problemele noastre sunt altele. Nu investim în viitor şi nu vom avea satisfacţii. Nimic nu e întâmplător. De exemplu…
Se plânge că nu mai vine nimic din urmă
Aşa…
În preliminariile pentru Euro 2009, la tineret, am jucat cu Franţa. Pe Gourcuff îl avea în grijă Păcuraru. Acum, la doi ani distanţă, Gourcuff joacă pentru Lyon (Franţa), iar Păcuraru se zbate în Liga 2, la Viitorul Constanţa. Vă mai dau un exemplu. În 2008, am întâlnit Ţara Galilor, tot în preliminariile pentru Euro 2009. Ninu, de la noi, îl marca pe galezul Bale. La nici trei ani distanţă, Ninu a eşuat în Liga 2, tot la Viitorul, iar Bale a făcut furori în Liga Campionilor, cu Tottenham. Mai mult, Bale e dorit de Real Madrid, de Inter Milano… Aceasta e diferenţa dintre fotbalul nostru şi cel din Europa.
În toamnă, întâlnim din nou Franţa, în preliminariile pentru Euro 2013…
Generaţia aceasta a Franţei e vicecampioană europeană la Under 17 şi campioană europeană la Under 19. Iar noi abia încropim un prim 11. Asta e munca la tineret. Iei echipa de la zero, o formezi în doi ani, apoi jucătorii se împrăştie. De la Oţelul, Timişoara şi Vaslui, adică echipele de pe podium, nu am nici un fotbalist. Pe Râpă şi Silviu Ilie i-a luat Răzvan Lucescu la naţionala mare. Şi e firesc. Mai greu e că nu vine nimic din urmă.
Cristi Chivu s-a retras de la naţională. Cine ar trebui să preia banderola?
Am pierdut căpitanul cu doar două săptămâni înainte de meciul cu Bosnia. E alegerea lui, să nu-l condamnaţi. E printre puţinii fotbalişti care şi-au reprezentat ţara în marile competiţii europene. Ar trebui să fim mândri de el şi să-i mulţumim. Sunt mai mulţi tricolori care ar putea purta banderola în locul lui Cristi. Lucescu jr va decide.

 
 

Urmărește-ne pe Google News