Selectată să apară în deja faimosul calendar scos anual de ”Sports Illustrated”, Emily Ratajkowski (23 de ani) a devenit cunoscută în urmă cu doi ani prin clip-ul ”Blurred Lines” al lui Robin Thicke. Ea este invitată și la diverse festivități și evenimente din lumea sportului, fiind desemnată de Marca ”femeia anului 2013”.

Cu părinți americani, dar având origini poloneze, irlandeze și germane, Emily Ratajkowski s-a născut pe 7 iunie 1991, la Londra. Ea și-a început cariera de actriță la 13 ani, în filmul ”A Year an a Day”. Apoi, pe când avea 17 ani, a devenit top-model. De atunci, a participat la diverse campanii publicitare pentru diverse mărci de lenjerie intimă. Celebritatea și-a dobândit-o însă în 2013, când a apărut dezbrăcată în clip-ul cântecului ”Blurred Lines” al lui Robin Thicke. La puțin timp după aceea, marca de lenjerie ”Victorias Secret” a angajat-o ca manechin. În paralel, ea a avut și apariții în filme. Mai nou, pe conturile ei din rețelele de socializare apar zilnic fotografii în ipostaze incitante.

Ea este invitată să anime competițiile sportive, îndeosebi în America. Anul trecut, de pildă, a avut o apariție devastatoare la NFL Honors, o festivitate în care au fost celebrați cei mai valoroși jucători și antrenori din fotbalul american. Într-o ținută sexy, actrița a ridicat temperatura din sală grație decolteului său. În 2013, cotidianul spaniol ”Marca” a decis să acorde un titlu celei mai frumoase femei din lume. Ei bine, distincția i-a revenit top-modelului Emily Ratajkowski.

 
 

Urmărește-ne pe Google News