Sportiva britanică al cărui tată este român s-a arătat nerăbdătoare să se întâlnească cu fanii la competiția organizată la Cluj-Napoca în perioada 25-31 octombrie.

„Salut! Mă bucur că am ocazia să joc la Transylvania Open. Tatăl meu este român și am experiențe frumoase în țară. Abia aștept să ne vedem. Pa! a spus Emma Răducanu, într-un videoclip publicat de cei de la Transylvania Open. 

În vârstă de 18 ani, Emma Răducanu este noua senzație din tenis și a impresionat pe toată lumea după ce a câștigat recent US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului. Performanța este cu atât mai mare cu cât ea a venit din calificări și a triumfat la Flushing Meadows fără set pierdut.

Înainte de US Open, Emma Răducanu se afla pe locul 150 în lume, iar după turneu a urcat până pe 22 WTA, relatează Digi Sport.

La Transylvania Open va participa și Simona Halep, dublă campioană de Grand Slam și care este principala favorită a turneului de la Cluj. O altă româncă participantă la competiția din Ardeal este Irina Begu (58 WTA).

FOTO: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News