Gabi Enache, jucătorul dat afară recent de FCSB, a debutat ieri la Rubin Kazan, în meciul din etapa 21-a din campionatul Rusiei, cu Anji Mahacikala, terminat la egalitate, scor 1-1. La Anji a fost integralist Paul Anton, iar Enache a jucat tot meciul la Rubin.
Enache a debutat la Rubin. După ce l-au comparat cu Dani Carvajal, acum l-au numit „maestru”
După ce l-au comparat cu Dani Carvajal, de la Real Madrid, rușii i-au dedicat noi rânduri elogioase pitemșteanului.
„A fost un adevărat maestru! Majoritatea atacurilor lui Rubin au avut loc pe flancul lui. Enache a trimis mingi foarte bune în careu, nu s-a temut să dribleze și să se lupte cu adversarii.
E greu de spus ce a făcut Enache atât de rău încât să-i fie arătată ușa la Steaua, la partida cu Anji a arătat foarte bine”, a scris Kazan First.
„Divorțul” lui Enache de FCSB s-a produs „pe repede înainte”. O ratare uluitoare în meciul cu Dinamo l-a convins pe patronul Gigi Becali să-l dea afară. FCSB i-a reziliat contractul jucătorului adus cu 500.000 de euro de la Astra.
În timp-record, Enache a ajuns la un acord cu Rubin Kazan, a jucat o repriză într-un amical cu norvegienii de la Rosenborg Trondheim, a mai dat o tură și pe acasă pentru viză și bagaje, după care a plecat la noul club, unde a jucat din prima.
CITEȘTE ȘI:
Primul meci de box din România dintre persoane aflate în scaun cu rotile a avut loc azi. Poveștile cutremurătoare ale celor care au urcat în ring pentru o idee nobilă | GALERIE FOTO