„Regele” a fost transferat pe „Camp Nou” de la Brescia lui Mircea Lucescu. Impresionat de prestaţia formidabilă de la World Cup 94 din SUA, antrenorul Barcelonei, olandezul Johan Cruyff l-a cooptat pe Hagi alături de stele precum Stoicikov, Romario, Koeman, Guardiola sau Begiristan. Din 1995 a devenit coleg de echipă cu Gică Popescu şi cu Figo.

Hagi i-a cucerit pe fanii Barcelonei cu tehnica lui sclipitoare, dar și cu goluri senzaționale. A marcat de şapte ori în 36 de partide şi a câştigat Supercupa Spaniei (1994).

A înscris un gol în manşa tur a semifinalei cu Bayern Munchen din Cupa UEFA, ediţia 95-96 (2-2, în deplasare, şi 1-2, acasă). 

Cea mai frumoasă reușită a lui Hagi pentru Barcelona este golul marcat de la mijlocul terenului într-un meci cu Celta Vigo.

Nu a avut o relaţie prea bună cu Johan Cruyff, motiv pentru care a şi plecat la Galatasaray, în 1996.

„Am greşit cu o chestie faţă de Cruyff. Am vorbit ceva cu el în privat şi apoi i-am spus unui jurnalist. El a fost nemulţumit, iar timp de două luni m-a ţinut numai în tribune, mâncam seminţe. Nu mi-a dat nicio explicatie, nimic. La revedere, n-a avut timp să mai stea să spună ceva. A trebuit să lupt să recâştig încrederea antrenorului”, a povestit Hagi.

Fostul fotbalist a explicat apoi cum i-a reintrat în graţii marelui Cruyff.

„Eram supărat, iar apoi le-am zis că le arăt cine sunt eu. După o lună eram cel mai bun. S-a dus antrenorul secund la el şi i-a zis Iar apoi când am intrat pe teren am făcut cele mai bune meciuri la Barcelona”, a dezvăluit Hagi. 






 
 

Urmărește-ne pe Google News