80 de goluri într-un sezon la juniori

Abia a doua oară când s-a prezentat la clubul lui de suflet, FC Bihor, a fost remarcat de Alexandru Gergely (61 de ani), cel care l-a crescut într-o grupă cu nume ca Homei, Cigan sau Achim.
“Aveam 10 ani. Toţi se uitau urât la mine că l-am oprit! Dar am văzut că are forţă, viteză, dribling scurt. Am făcut un grup bun, iar Claudiu făcea spectacol la juniori. Într- un sezon, am dat 130 de goluri, 80 – el, 30 – Cigan”, îşi aminteşte Gergely.
“Provine dintr-o familie modestă. Taică-su a lucrat la «Înfrăţirea», maicăsa era muncitoare. Au fost cu el când s-a transferat în Franţa, la Nantes, că era minor copilul. A făcut bine că s-a dus acolo devreme, s-a desăvârşit ca fotbalist şi s-a educat”, adaugă profesorul.
“Vorbim des! Sunt bucuros că a marcat, acum va avea curaj şi poate va fi titular. Înainte să semneze cu Steaua, m-a sunat: «Ce fac, profesore, mă duc?». «Dacă eşti pregătit, da, semnează! », i-am zis. Păcat că părintele lui n-a mai apucat să-l vadă marcând în ţară”, spune Gergely.

Gol în Liga I după 11 ani

Keşeru a debutat în Liga I la doar 16 ani şi 8 luni, în sezonul 2003-2004, contra Petrolului, când FC Bihor a jucat ultima dată pe prima scenă. Antrenor era atunci Ionuţ Popa. Înainte să fie vândut la Nantes, Keşeru mai jucase un meci, la Timişoara, pe 30 august 2003. Pe Bega, reuşise singurul său gol în Liga 1 până la cel din derby. Culmea, aproape la indigo cu cel contra lui Dinamo: şut plasat de la 12 metri în poarta lui Cătălin Grigore.

S-a căsătorit acum doi ani


Keşeru s-a căsătorit în 2012 cu Laura, cei doi fiind împreună de zece ani. La petrecere au fost prezenţi foşti colegi de juniorat de la FC Bihor (Cigan, Fărcuţa şi Achim), însă şi coechipieri de la Nantes şi Angers.

Primul antrenor, ochi din sticlă, picior amputat


În 2011, lui Alexandru Gergely (foto), fost fotbalist de la FC Braşov şi FC Bihor, i-a fost amputat piciorul drept, după ce îi fuseseră tăiate şi trei degete din cauza unei boli cumplite. “Stau rău cu sănătatea. Uite, acum, sunt 18 grade la Oradea, am ieşit la plimbare, mă bucur de primăvară. Dar am şi dureri uriaşe. Uneori, proteza îmi produce răni, pur şi simplu n-o pot scoate”, spune Gergely, a cărui alinare sunt reuşitele lui “Cleo”: “M-a sunat şi după ce mi-au tăiat piciorul. M-a ajutat mult”. Descoperitor de talente, cu o pensie pe caz de boală de 580 de lei lunar, Gergely l-a remarcat pe Keşeru cu… un singur ochi. Din cauza unei dezlipiri de retină, i-a fost scos ochiul stâng şi acum are un ochi din sticlă!

Îi place Roger Federer

Într-un interviu, Keşeru mărturisea că îi place tenisul şi că îl admiră pe Roger Federer (foto). Dacă ar fi să recurgă la o operaţie estetică, şiar reface… nasul lovit. E fotbalistul preferat de ucraineanul Şevcenko. “Ador ce îmi găteşte mama. Plus lasagna. De gătit, fac doar omletă”, spune “Cleo”, care a plâns ultima oară la moartea tatălui său. Personajul istoric preferat: “Ştefan cel Mare. Ne-a păstrat teritoriile după lupte cu turcii şi cu alţii care voiau să ne invadeze”, declara Keşeru.

 
 

Urmărește-ne pe Google News