„Contează enorm că domnul Mircea Lucescu i-a dat selecţionerului Anghel Iordănescu referinţe bune despre mine. Îi mulţumesc atât pentru asta, cât şi pentru faptul că apreciază ce fac eu în Ucraina. A fost plăcut să vin acum la echipa naţională, pentru că sunt mulţi jucători pe care îi cunosc din perioada în care evoluam la reprezentativa de tineret.
Sunt dispus să joc alături de oricine la echipa României. O să joc pe ce poziţie va dori selecţionerul. Important este ca domnul Iordănescu să aibă încredere în mine şi să mă trimită în teren. Nu joc pe acelaşi post cu Sânmărtean, eu evoluez ca mijlocaş central mai retras şi chiar puţin stânga.
Am vorbit cu domnul Iordănescu despre ce joc la Volin Luţk, pe ce poziţie evoluez. Am marcat multe goluri în campionatul Ucrainei, e adevărat, dar este o muncă de echipă, colectivă.
Este treaba nord-irlandezilor dacă se mulţumesc şi cu un rezultat de egalitate. Pentru noi, este obligatoriu să luăm toate cele trei puncte în acest meci. Dacă vom învinge, vom lua o opţiune importantă pentru calificarea la Campionatul European. Este bine că UEFA nu ne-a suspendat stadionul, după incidentele de la meciul cu Ungaria, şi că vor fi spectatori în tribune la jocul cu Irlanda de Nord „, a spus Bicfalvi.
Referitor la o eventuală revenire a sa în campionatul României, fostul jucător al Stelei a precizat: „Deocamdată, mă simt bine în Ucraina şi nu ştiu dacă o să mă întorc în campionatul României. Dacă mă voi întoarce, asta va fi într-un viitor cât mai îndepărtat. Urmăresc meciurile din campionatul României şi mi se pare normal că Steaua este lider. Pentru mine, Steaua este cea mai bună echipă, şi nu numai din acest sezon, ci dintotdeauna”.