Mijlocaşul ofensiv a plecat de la Pandurii Târgu Jiu la Al Ahli vara trecută. Acum el are probleme cu cei care conduc clubul saudit din cauza greutății. Antrenorul echipei, Christian Gross, a declarat că brazilianul nu mai intră în vederile sale pentru că nu se ridică la nivelul fizic pe care el îl dorește, iar surse din cadrul clubului au declarat pentru presa din Arabia Saudită că, în perioada următoare, coducătorii clubului îi vor propune sud-americanului rezilierea contractului.

Eric de Oliveira a reacționat pe Twitter la ce s-a scris despre el: ”M-am săturat de toate și cred că merit mai mult respect”. Eric de Oliveira a avut mari probleme cu accidentările, lipsind o perioadă lungă de pe gazon.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News