“Mă bucur că am câştigat şi că am dat cele două goluri. A fost un meci greu, am ştiut să trecem peste înfrângerea cu Pandurii. Cu ambiţie, cu dăruire, am reuşit să câştigăm. Mi-am propus să revin la forma maximă şi am reuşit să marchez şi să câştigăm. Meritul este al tuturor, nu doar al meu.
Mă bucur pentru ei şi pentru mine. Încă nu sunt la forma maximă, important este ca eu să îmi fac treaba cât mai bine. Deja ne concentrăm pentru meciul de marţi, este unul destul de greu, cu o echipă ambiţioasă. Vremea a fost de vină pentru lipsa suporterilor, poate au fost dezamăgiţi după meciul cu Pandurii. Însă am trecut peste acel eşec şi privim înainte.
A fost o săptămână mai tensionată, s-au făcut tot felul de schimbări la antrenamente. Fiecare antrenor are stilul său, noi trebuie să ne adaptăm cât mai repede, nu avem timp de pierdut”, a declarat Grozav, la Dolcesport.