Triplu câștigător de Mare Șlem și finalist anul acesta la Roland Garros, Wawrinka a pierdut prematur și la ediția de anul trecut la Wimbledon (turul al doilea), unde nu a depășit niciodată sferturile de finală.

Este pentru a șasea oară când elvețianul pierde în primul tur pe iarba de la All England Club. Wawrinka a câștigat titlurile de Mare Șlem la Melbourne în 2014, Roland Garros în 2015 și la US Open în 2016, singurul care îi lipsește fiind cel de la Wimbledon.

Wawrinka, învins de un debutant pe tabloul principal

Medvedev (21 ani) a jucat în premieră pe tabloul principal la Wimbledon, după ce anul trecut nu a reușit să treacă de calificări, aceasta fiind prima sa victorie în turneele de Mare Șlem.

Următorul adversar al rusului va fi belgianul Ruben Bemelmans (124 ATP), victorios în fața ”veteranului” german Tommy Haas (39 ani).

Trebuie amintit și meciul-maraton dintre Aljaz Bedene (Marea Britanie) și Ivo Karlovic (Croația/N.21), câștigat de jucătorul de origine slovenă după 4 ore și 24 minute, cu 6-7 (5/7), 7-6 (8/6), 6-7 (7/9), 7-6 (9/7), 8-6. Karlovic (38 ani, 2,11 m) a reușit nu mai puțin de 44 de ași, în timp ce Bedene (28 ani, 1,83 m) a realizat 27.

Rezultatele înregistrate luni în primul tur

Andy Murray (Marea Britanie/N.1) — Alexander Bublik (Kazahstan) 6-1, 6-4, 6-2
Dustin Brown (Germania) — Joao Sousa (Portugalia) 3-6, 7-6 (7/5), 6-4, 6-4
Fabio Fognini (Italia/N.28) — Dmitri Tursunov (Rusia) 6-1, 6-3, 6-3
Pierre-Hugues Herbert (Franța) — Nick Kyrgios (Australia/N.20) 6-3, 6-4 (abandon Kyrgios)
Benoît Paire (Franța) — Rogerio Dutra Silva (Brazilia) 6-4, 3-6, 7-6 (12/10), 6-4
Jerzy Janowicz (Polonia) — Denis Șapovalov (Canada) 6-4, 3-6, 6-3, 7-6 (7/2)
Lucas Pouille (Franța/N.14) — Malek Jaziri (Tunisia) 6-7 (5/7), 6-4, 6-4, 7-6 (7/2)
Jo-Wilfried Tsonga (Franța/N.12) — Cameron Norrie (Marea Britanie) 6-3, 6-2, 6-2
Simone Bolelli (Italia) — Yen-Hsun Lu (Taiwan) 6-3, 1-6, 6-3, 6-4
Nikoloz Basilașvili (Georgia) — Carlos Berlocq (Argentina) 6-4, 7-6 (7/3), 6-1
Sam Querrey (SUA/N.24) — Thomas Fabbiano (Italia) 7-6 (7/5), 7-5, 6-2
Kevin Anderson (Africa de Sud) — Fernando Verdasco (Spania/N.31) 2-6, 7-6 (7/5), 7-6 (10/8), 6-3
Andreas Seppi (Italia) — Norbert Gombos (Slovacia) 6-2, 3-6, 6-2, 6-1
Donald Young (SUA) — Denis Istomin (Uzbekistan) 5-7, 6-4, 6-4, 4-2 (abandon Istomin)
Thiago Monteiro (Brazilia) — Andrew Whittington (Australia) 4-6, 6-3, 7-6 (7/4), 7-6 (7/5)
Karen Haceanov (Rusia/N.30) — Andrei Kuznețov (Rusia) 7-6 (7/4), 2-6, 6-3, 1-6, 6-2
Kei Nishikori (Japonia/N.9) — Marco Cecchinato (Italia) 6-2, 6-2, 6-0
Serghei Stahovski (Ucraina) — Julien Benneteau (Franța) 6-3, 7-6 (10/8), 2-6, 6-2
Peter Gojowczyk (Germania) — Marius Copil (România) 7-6 (7/5), 2-6, 6-3, 6-1
Roberto Bautista Agut (Spania/N.18) — Andreas Haider-Maurer (Austria) 6-3, 6-1, 6-2
Florian Mayer (Germania) — Viktor Troicki (Serbia) 6-1, 0-0 (abandon Troicki)
Marin Cilic (Croația/N.7) — Philipp Kohlschreiber (Germania) 6-4, 6-2, 6-3
Ruben Bemelmans (Belgia) — Tommy Haas (Germania) 6-2, 3-6, 6-3, 7-5
Daniil Medvedev (Rusia) — Stan Wawrinka (Elveția/N.5) 6-4, 3-6, 6-4, 6-1
Rafael Nadal (Spania/N.4) — John Millman (Australia) 6-1, 6-3, 6-2
Damir Dzumhur (Bosnia) — Renzo Olivo (Argentina) 6-2, 6-0, 6-1
Lukas Rosol (Cehia) — Henri Laaksonen (Elveția) 4-6, 7-5, 6-3, 6-4
Gilles Muller (Luxemburg/N.16) — Marton Fucsovics (Ungaria) 7-5, 6-4, 6-2
Jiri Vesely (Cehia) — Ilia Marcenko (Ucraina) 6-1, 4-6, 4-6, 7-5, 6-1
Aljaz Bedene (Marea Britanie) — Ivo Karlovic (Croația/N.21) 6-7 (5/7), 7-6 (8/6), 6-7 (7/9), 7-6 (9/7), 8-6
Steve Johnson (SUA/N.26) — Nicolas Kicker (Argentina) 6-4, 7-5, 6-3
Facundo Bagnis (Argentina) — Radu Albot (R. Moldova) 6-4, 4-6, 6-7 (9-11), întrerupt de întuneric

Urmărește-ne pe Google News