„Chiar dacă nu putem, din păcate, şterge abuzurile oribile la care au fost supuse atât de multe gimnaste, va trebui să susţinem prin toate modalităţile posibile eforturile lor curajoase de vindecare”, a explicat directoarea generală a USOC, Susanne Lyons.

„Această contribuţie este una din reformele şi acţiunile pe care le întreprindem pentru a trata problemele din cadrul Federaţiei americane de gimnastică, dar şi în comunitatea sporturilor olimpice şi paralimpice”, a adăugat ea.

„Am trădat aceste sportive o dată şi nu putem să le trădăm şi a doua oară”, a insistat Susanne Lyons.

Fondul de susţinere a fost creat de USA Gymnastics pentru a ajuta financiar victimele lui Larry Nassar, care consultă specialişti şi psihologi.

USOC a precizat că va pune la punct un program similar pentru sportivi şi sportive care evoluează în alte discipline victime ale unor abuzuri similare, urmând să dubleze contribuţia financiară destinată Centrului american pentru securitate în sport, fără a preciza însă valoarea.

USOC a fost acuzat, precum şi Federaţia americană de gimnastică, pentru multiple agresiuni sexuale repetate comise de către fostul medic al lotului naţional Larry Nassar împotriva tinerelor gimnaste. Nassar a fost condamnat la 175 de ani de închisoare pentru agresarea a peste 265 de victime timp de 20 de ani.

În urma acestui scandal, preşedintele USOC, Scott Blackmun, a demisionat în februarie.

De asemenea, săptămâna trecută, universitatea de stat din Michigan (MSU), unde practica şi Larry Nassar, a ajuns la un acord de despăgubire cu victimele pentru o valoare de 500 milioane de dolari.

 
 

Urmărește-ne pe Google News