Au în comun părul blond, forma feței, a gurii, culoarea ochilor, nasul, maxilarul pomeții. Cu alte cuvinte putem afirma cu tărie și mândrie că frumusețea Sandrei Izbașa este asemănătoare cu cea a simpaticei Kristen Bell, actrița de care ”am râs” în comedii precum ”Iar tu?”,”Uitând-o pe Sarah Marshall”, ”Adu-l urgent pe scenă!” sau ”Vacanță la Roma”.
Dacă privim pozele alăturate ale celor două, observăm că foarte mici sunt diferențele dintre chipurile lor. De altfel, frumusețea Sandrei a putut fi admirată și la Jocurile Olimpice de anul acesta de la Londra, unde românca noastră a stârnit valuri de admirație.
Foto: Northfoto, Hepta, EPA
 
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News