”Ne-am întâlnit şi am discutat despre fotbalul în general, iar eu am fost impresionat de ambiţia pe care o mai are la vârsta lui, după ce a câştigat aproape tot. Suntem foarte încântaţi şi cred că Everton este locul perfect pentru Etoo”, a declarat Martinez la conferinţa de presă de prezentare a jucătorului.
Eto`o a trecut cu bine vizita medicală şi poate debuta etapa viitoare, în care Everton va întâlni fosta echipă a camerunezului, Chelsea. Acesta este nerăbdător să debuteze la noua sa echipă şi consideră că poate învăţa multe lucruri de la antrenorul echipei. ”Sunt foarte fericit să fiu aici, abia aştept să evoluez în tricoul lui Everton. Am fost impresionat de stilul lor de joc şi am ştiut că această echipă va fi o soluţie pentru mine. Cred că pot să învâţ foarte mult şi de la Roberto Martinez, mi-a plăcut entuziasmul şi viziunea lui despre fotbal”, a spus Eto`o.
Acesta a înscris 56 de goluri în 118 meciuri la naţionala camerunului şi, în afara lui Chelsea, a mai evoluat la Real Madrid, Mallorca, Barcelona, Anji Mahacikala, Inter şi Chelsea.
VEZI AICI PREZENTAREA LUI ETO`O