Neagoe e în afara oricărui pericol după infarctul ventricular minor suferit duminică. I s-a montat un defibrilator pe care îl va purta tot restul vieții, arată gsp.ro.
Operația a durat aproximativ o oră, iar montarea
defribilatorului a fost confirmată de Florin Prunea.
Potrivit procedurilor medicale, pentru prevenirea unui alt
infarct, defibrilatorul se montează în zona claviculei, subcutanat.
Din el pleacă două sonde care transmit șocuri electrice către
inimă atunci când apar tulburări de ritm cardiac.
Aparatul impune însă mai multe restricții pentru tot restul
vieții. Pe lângă cele clasice legate de alimentație, interzicerea
alcoolului și al fumatului, o persoană cu defribilator portabil nu
are voie să țină telefonul mobil la mai puțin de 15 centimetri de
aparat, întrucât undele radio pot produce interferențe.
Bateria defibrilatorului durează între 5 și 15 ani, iar când
aceasta se va termina, va fi nevoie de o nouă intervenție.
Neagoe a primit indicația de a merge la control o dată la șase
luni.
„Am vorbit cu el. Era optimist, fericit. Se simte în regulă.
Doctorii i-au recomandat să ia o pauză, iar apoi poate să-și
urmeze meseria de antrenor fără probleme. Chiar așa i-au spus
textual. Pauza va fi cât simte el nevoie, poate fi câteva zile,
câteva săptămâni. Depinde de cum se va simți”, a spus unul
dintre prietenii lui Neagoe pentru GSP.