”N-am putut să facem mai mult. Nu am fi meritat să mergem mai departe. Trebuie făcut să avem rezultate, să începem campania de calificare pentru Campionatul Mondial cu victorii. Să ne calificăm la Campionatul Mondial, atunci totul va reveni la normal”.
”Ne-am dezamăgit pe noi, familiile, românii care au fost în tribune. Poate generațiile viitoare pot face mai mult. N-am găsit soluții, ei s-au apărat foarte bine. Ce trebuie făcut? Să ajutăm centrele de copii și juniori”, a punctat și fundașul dreapta Cristi Săpunaru.
”Ne cerem scuze românilor, am luat un gol prostesc, am intrat cu inima, n-am ce e cu mine după accidentare, atât am putut. Nu e rușine, suntem la Euro. Avem regrete, amărăciune”, a afirmat atacantul Denis Alibec.
”Ne-am dezamăgit suporterii, țara. Calificarea a fost la îndemâna noastră, dar n-am reușit s-o obținem”, afirmat Nicolae Stanciu. ”E o mare rușine. Nu știu dacă putem să trecem prea ușor peste acest Campionat European”, a opinat Gabi Torje.
”Am făcut un meci slab. Eu sunt mai dezamăgit de vorbele de la final decât de meci. Aveam nevoie de la început de Sânmărtean. A fost bun Sânmărtean, când a avut cuțitul la os. Albania ne-a bătut fără drept de apel, n-am jucat cu intensitatea cu care au jucat ei”, a afirmat și Cosmin Contra, la microfonul Dolce Sport.
”De mult nu s-a mai văzut un așa meci fără idee”, a completat fostul internațional Basarab Panduru, analist tot la Dolce Sport.