Peste tot, în incinta FRF, ușile stau închise, în biroul președintelui Răzvan Burleanu, pentru o banală audiență, se poate intra doar cu aprobare de la Dumnezeu. Metodele sunt securiste! Teroarea este cuvântul care descrie atmosfera din incinta ”Casa Fotbalului”, una descrisă fidel și de medicul Pompiliu Popescu.
Citește și:
Medicul Pompiliu Popescu, concediat de FRF, îi atacă dur pe Iordănescu, pe Burleanu și pe Bodescu: ”Presiune, intimidare, șantaj. Securiști! Niște travestiți! Burleanu, handicapat! Puiu m-a umilit!”
Credinciosul Anghel Iordănescu, devenit între timp caraghios, este în cârdășie cu personajele aterizate la federație în martie 2014. A devenit un simplu executant de ordine, trecând la spate relațiile interumane. Așa a ajuns să-i jignească în ultimul hal pe vechii colaboratori. ”Te dau afară!”, asta era vorba lui, dezvăluie cei din staff-ul medical puși pe liber cu o lună înainte de startul turneului final. Același Iordănescu n-a avut niciun cuvânt de spuns în fața lui Burleanu, când șeful FRF a decis să dea afară tot staff-ul medical, o măsură de o gravitate uriașă, care a stat în spatele rușinii pățite de tricolori în Franța.
O întâmplare reală a avut loc între Anghel Iordănescu și Dumitru Dumitriu, fostul lui ”secund”. Venit într-o vizită la FRF, Țiți a fost luat în primire de Tata Puiu. ”Hai să nu vorbim pe hol! Vino înăuntru, că ne aud ăștia!”, i s-a adresat Iordănescu. L-a tras de mână pe Dumitriu, iar cei doi au intrat în biroul actualului selecționerul, pe atunci doar director tehnic la FRF, unde au vorbit verzi și uscate. Apoi, l-a scos din sediul FRF pe scara de incendiu, ca să nu fie văzut! Țiți și Puiu au făcut echipă la World Cup 1994.
Acesta a devenit Iordănescu, mare General al Armatei române. Un individul supus conducerii, care a ajuns să-i jignească pe foștii colaboratori și să se poarte urât cu aceștia, doar ca să le facă pe plac unor șefi (Răzvan Burleanu și Gabi Bodescu, mai ales, despre Radu Vișan nu se știe mai nimic) care n-au nicio treabă cu fenomenul fotbalistic.